Marele Gatsby F. Scott Fitzgerald

Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

Rezumat

Acest roman clasic, situat în „Epoca Jazz”- lui  (anii 1920), într-o Americă tânără, postbelică, este povestea maturizării unui tânăr afacerist idealist care în timpul unei veri memorabile, înţelege adevărurile inconfortabile despre relaţile dintre adevăr şi iluzie, dintre trecut şi prezent. Naraţiunea, scrisă pe timpul stabilit un autor care făcuse parte din înalta societate în care are loc acţiunea, a fost văzută îndelung timp de critici, elevi şi cititori ca un rechizitoriu al aşa-zisului „Vis american”.

Naratorul, Nick Carraway, un începător ambiţios în lumea financiară newyorkeză, descrie circumstanţele sosirii lui în Est şi descoperirea că locuinţa lui se află lângă cea a bogătaşului misterios Jay  Gatsy ( care dă petreceri nemaipomenite ) şi peste drum, un lac îngust al lui Daisy şi al lui Tom Buchanan, o rudă îndepărtată şi soţul ei. Într-o după amiază, după ce se întoarce dintr-o vizită la soţii Buchanan, (unde faimosul atlet Jordan Baker   care era şi el invitat), Nick îl vede pe Gatsy uitându-se spre lacul familiei Buchanan.

Mai târziu, când Tom şi Nick merg cu maşina spre NY, ei o iau şi pe Myrtle Wilson , care se dovedeşte a fi amanta lui Tom. Cei trei petrec după amiaza în apartamentul pe care i l-a pregătit Tom femeii şi, curând, întâlnirea se transformă într-o petrecere bahică. Peste câteva zile, Nick participă la una din petrecerile lui Gatsy şi este uimit de mărimea şi de exuberanţa acelei gloate de invitaţi. Deşi abia reuşeste să schimbe o vorbă cu gazda sa, el observă că Gatsy poartă o discuţie intimă şi îndelungată cu Jordan, care dezvăluie, mai târziu, că Gatsy îi ceruse o favoare – să-i ceară lui Nick s-o invite pe Daisy să-i facă o vizită, în timpul căreia, Gatsy ar fi apărut „pe neaşteptate”. Se dovedeşte că Gatsy şi Daisy au avut o realaţie cu câţiva ani în urmă, înainte ca Gatsy ( ca şi Nick, veteran al primului război mondial) să plece la război, şi că Gatsy este hotărât s-o câştige înapoi. Se afla şi faptul că numele adevărat este Jamea Gatz şi că el şi-a creat o identitate nouă, de bogătaş, după ce se întoarce din luptă. Nick pregăteşte întâlnirea şi astfel, Gatsy şi Daisy se regăsesc.

În decursul următoarelor săptămâni, Gatsy şi Daisy se întâlnesc în continuare, sentimentele lor renăscându-se şi crescând tot mai puternice. Odată, Daisy îi dezvăluie lui Tom sentimentele ei, iar acesta îl loc să fie şocat ce ceea ce aflase, insistă ca el, Daisy, Gatsy, Nick şi Jordan să răspundă cererii lui Daisy şi să meargă al New York. Acolo, Tom se ceartă cu Gatsy care susţine că Daisy nu l-a iubit niciodată. Oricum, Daisy spune că ea l-a iubit, supărându-l pe Gatsy. Tensiunea emoţională devine atât de inconfortabilă încât Tom insistă că e timpul să se întoarcă acasă

şi ca Daisy să meargă cu maşina lui Gatsy, maşină care va fi implicată, după cum relatează Nick, în acel accident cu fugă de la locul crimei în care murise Myrtle Wilson.

Maşina condusă de Tom şi în care se aflau Nick şi Jordan, la doar câteva mile de ce a lui Gatsy şi Daisy, se opreşte la locul accidentului, unde Tom şi ceilalţi află ce s-a întâmplat. Supărat, Tom merge acasă şi el cu Jordan întră în locuinţă la timp să-i surprindă pe Daisy şi pe Nick întâlnindu-se cu Gatsy, care spune că la ora accidentului, Daisy şofa încercând să se calmeze şi că el intenţionează să depună mărturie. În ziua următoare, Gatsy este împuşcat din disperare de soţul îndurerat al lui Myrtle Wilson, care îl urmărise prin maşina sa al cărei model era unicat. După ce-l omoară pe Gatsy, se sinucide.

În timp ce Nick face pregătiri pentru înmormântarea lui Gatsy , ajutat de tatăş lui Gatsby, care aflând din ziare de moartea fiului său, venise din Midwest. Nick este surprins şi întristat când îşi dă seama că dintre sutele de oameni care acceptaseră ospitalitatea lui Gatsy şi veniseră la petrecerile, numai doi sunt prezenţi la înmormântare. El află că Wilson l-a găsit pe Gatsy cu ajutorul lui Tom Buchanan, care spune apoi că Gatsy a primit ce-a meritat. La scurt timp după asta, Tom şi Daisy dispar.

Romanul se încheie cu întoarcerea lui Nick în Midwestern, oraşul lui natal, fiind dezamăgit de acei oameni besmetici, petrecăreţi dintre care îţi dorea să facă parte deunezi.

Capitolul  1, Marele Gatsy, rezumat

Povestitorul Nick Carraway îşi începe povestea cu un comentariu despre cum, în tinereţea lui, el ajunsese să-şi „rezerveze toate hotărârile” asupra oamenilor, oferindu-şi timpul necesar să-şi creeze o impresie mult mai detaliată, mai corectă asupra lor. El declară apoi că „atunci când se întoarce din Est” , percepţile lui se schimbaseră că îşi dorea să fie toţi „în uniformă şi într-un fel de atenţie morală eternă” , însă adaugă că numai Gatsy era scutit de această regulă. Nick descrie apoi cum a părăsit Midwestul, unde familia lui avea un statut social important, şi merge spre est ca să înceapă o cariera în finanţe, şi cum a descoperit un bungalow în Long Island, în apropierea unei reşedinţe costisitoare scoasă la închiriat. În final, el povesteşte cum a cum invitat acasă ( de cealaltă parte a insulei) la o verişoară îndepărtată, Daisy şi la soţul ei, Tom, un fost fotbalist, celebru în colegiu unde învăţase şi care provenea dintr-o familie înstărită.

Când ajunge la ei, Nick îl cunoaşte pe Tom, care îl conduce în living, unde Daisy şi prietena ei, Miss Baker ce era extrem de plictisită. După câteva discuţii scurte şi lipsite de miez, cei patru ies pe terasă să mânânce şi discuţia lor este întreruptă de un apel telefonic pentru Tom. Aproape imediat ce Tom merge să răspundă la telefon, Daisy merge după el şi, curând, se aud ţipând unul la altul. Miss Baker îi spune lui Nick că Tom se vedea cu altă femeie, în New York.

Tom şi Daisy se întorc, în cele din urmă, dar conversaţia este tensionată şi starea aceasta se accentuează când telefonul sună din nou, dar nu mai răspunde nimeni. La scurt timp după asta, când Tom şi miss Baker intră în casă, Daisy vorbeşte în şoaptă cu Nick despre cât de rău s-a simţit în ultimii anii şi cât de distantă este faţă de fiica ei abia născută. Ea mai spuse că este foarte cinică, că „oricum, totul este îngrozitor” şi că ceilalţi trebuie să gândească acelaşi lucru.

 Când Nick şi Daisy se întorc, ei află că Jordan Barker, un atlet celebru al cărui nume  Nick şi-l aminteşte ca find asociat unui mic scandal şi Tom le citise despre această întâmplare. La scurt timp după ce Jordan merge la culcare, Nick pleacă şi este condus la maşină de Tom şi Daisy. Când ajunge acasă, Nick stă o vreme la aer, în curtea casei sale şi astfel, îl obsearvă pe Gatsy care ieşise şi el pe veranda casei. Nick are tendinţa să-l strige, dar se opreşte, vâzând că acesta, crezându-se că e singur şi nu-l vede nimeni, îşi întinde braţele spre mare. Nick aruncă o privire să vadă la ce se uita Gatsy şi nu vede nimic, doar o lumină verde, ce sclipea la marginea docului peste apă. Când se uită înapoi spre Gatsby, acesta plecase.

Capitolul 1, Marele Gatsby, analiză

Când se analizează primele paragrafe din roman, e necesar uneori  să-ti folosesti imaginatia si cunoştiinţele, pentru a putea deduce ce se va întâmpla la finele cărţii. În special în cazul acestui roman, faptul că ştim finalul poveştii este folositor, mai ales din pricina că la sfârşitul muncii, Nick a ajuns la un punct important, când dezamăgirea faţă de de Est şi poate, mai mult important, capricile şi imprevibilitatea oamenilor. Din acest motiv spune el ceea ce zisese la începutul cărţii, exprimându-şi dorinţa ca oamenii să fie „ de o anumită moralitate”, odată ce oamenii pe care i-a întâlnit în est (ale cărui poveşti e pregătit să le spună) erau atât de deosebiţi. E demnă de luat în seamă rezonanţa cazonă a imaginii  prezentate aici, un ecou al poveştii împărtăşite de Nick şi de Gatsy în armată, o istorie care pare să fi servit drept purul adevăr, prezentat de Nick, ci nu iluziile enigmatice al lui Gatsy. De asemenea, trebuie menţionată diferenţa dintre est şi vest, care pe parcusul naraţiunii, sunt descrise ca întruchipări care însumează minimalizarea şi stagnarea în cazul formei şi entuziasm şi oportunitate în cazul finisării. E important de luat în seamă finalul cărţii unde Nick ajunge la concluzia că promisiunea estului este, de fapt, lipsită de realism şi îndeplinire veritabilă.

Alte elemente remarcabile sunt caracterizările personajelor secundare. Tom -  rasist, simte emoţii violente şi se autoeducă, Daisy  -  influenţabilă, dornică de afecţiune, indulgentă cu sine însăşi şi Jordan – timid, privat de emoţii, atent cu propria persoană. Cele trei personaje, în felul lor diferit şi prin acţiunile lor variate, îi reliefează clar, deşi în mod inconştient, lui Nick că estul este vid, acea viaţă plină cu disctracţii şi petreceri, pe care el şi-o dorea, e de fapt, goală. Dejunul la care cunoaştem aceste personaje prefigurează o petrecere similară la care personajele sunt aceleaşi (plus Gatsby), nivelul tensiunii emoţionale este aceeaşi. Acest tip de personaje, acest tip de oameni sunt implicaţi într-un autoindulgenţă, care îi distruge în final, prin comportamentul şi/sau stilul de viaţă.

Secvenţa finală ale capitolului, cu Gastby uitându-se la casa lui Daisy şi, în esenţă, atingând visurile pe care ea le reprezintă, este deasemenea, o importantă piesă de prefigurare a întregii călătorii narative şi emoţionale a lui Gastby, atingerea unui trecut care nu mai există demult. Lumina verde de la capătul docului, care reapare de câteva ori pe parcursul poveştii (mai ales la sfârşitul ei), este o reprezentare simbolică a trecutului.

Capitolul 2, Marele Gatsby, sumar

Capitolul începe cu o descriere unui morman mare de cenuşă ce se află între drum şi calea ferată spre NY şi un panou vechi al unui oftalmolog, imaginea fiind evidenţiată de o pereche de ochi care par să te privească. Nick spune că în proximitatea acelui panou ar fi întâlnit-o prima dată pe amanta lui Tom. El şi Tom se îndreptau spre NY şi când trenul s-a oprit în staţia de lângă mormanul cu cenuşă, Tom l-a luat repede într-o maşină şi au mers la George Wilson, care văzându-i, s-a albit la faţă şi s-a enervat. Un timp, Tom l-a ironizat şi l-a lovit, până ce-a apărut Myrtle, soţia lui Wilson care a mers direct la Tom, spunându-i să se oprească; Tom îi spune că a venit să-o ia cu el înapoi, în oraş.

Pe când Nick şi Tom o aşteptau pe Mytle să li se alăture pe peronul gării, Tom îi spune lui Nick că Wilson credea că ea îşi vizita sora. După scurta vizită la NY (unde, impulsivă,  Myrtle cumpără un căţel de la un vânzător ambulant), ajung cu toţii la apartamentul unde stăteau Tom şi Myrtle. Aici, femeia se gândeşte imediat să de ao petrecere, la care o invită pe sora ei, Catherine şi alţi prieteni. De-a lungul amiezii şi a serii se consumă cantităţi mari de alcool şi tutun, iar Myrtle se comport cât mai pretenţios şi mai arogant. Catherine îi spune lui Nick că ar fi auzit despre Gatsby că ar fi înrudit cu un dictator german care ar fi sursa banilor săi. Ea mai spune că Tom şi Myrtle nu-şi suferă deloc partenerii de viaţă şi că soţia lui Tom este catolică şi drept urmare, aceasta nu-i va acorda divorţul. Nick comentează că lucrul acesta ar fi o minciună şi de fapt, Daisy nu este catolică.

Alcool curge fără oprire, iar Myrtle începe să-i povestească lui Nick cum l-a cunoscut pe Tom, că s-a simţit atrasă de el de prima dată şi s-a gândit că poate fi şansa ei la fericire de care trebuie să profite. Totuşi, cei doi ajung să se certe, Tom reproşându-i lui Myrtle că nu e demnă nici să-i rostească numele lui Daisy şi, furios la culme, Tom o loveşte pe Myrtle şi îi sparge nasul.

Capitolul 2. Marele Gatsby, analiză

Acest capitol începe cu descrierea a două dintre cele mai importante simboluri narative. Primul este grămadă de cenușă, care reprezintă și prevesteşte moartea - în special, cea a lui Myrtlei Wilson, a soțului ei, și a lui Gatsby - și distrugerea - în principal, a viselor lui Gatsby de a aduce trecutul său în prezent. Între timp, a doua imagine principală apărând aici pentru prima dată, este panoul cu ochii, care reprezintă vegherea atât a lui Nick, cât şi a cititorului, o privire de echilibru, care observă, măsoară și judecă acțiunile celorlalte personaje, și în cazul lui Nick, în ultimul rând, le găseşte îmbietoare.

Wilsonsii însăşi pot fi văzuţi ca simbolic, în special atunci când se ia în considerare  activitatea tematică a așa-numitului "Visul american" a devenit pervertită. Concret, ușurința cu care Tom şi celelalte personaje folosesc şi resping lupta financiară a domnului Wilson și ambiţia disperată a doamnei Wilson, combinată cu moartea eventuală a ambelor personaje, poate fi văzută ca evocând cruzimea esențială conducând spre partea întunecată a visului, cruzimea esențială și capacitatea de a distruge. Wilson poate, în acest context, să fie văzut ca o reprezentare a omului obişnuit, muncitor, persoană de clasă mijlocie încercând doar a-și câștiga existența și de a face ce e mai bun. Doamna Wilson pot fi vizualizată într-o lumină metaforic similară cu soţul ei, cu un plus - ea are în mod clar ambițiile similare cu cele deținute de către Nick Carraway, pentru a deveni o parte a acelui vis şi a îl trăi. Acesta poate fi, de fapt, că moartea doamnei Wilson poate fi văzută ca un avertisment pentru Nick a distrugerii emoționale și morale care-l așteaptă, dacă el urmărește visul la fel de  pasional cum a făcut şi ea.

Petrecerea din New York, în acest capitol, face același lucru precum petrecerea Buchanan din capitolul precedent - prefigurează o a doua petrecere în condiții similare cu un rezultat similar. Lupta doamnei Wilson de a întruchipa visele ei de la  această petrecere ce  prefigurează lupta lui Gatsby de a se întruchipa la cea de-a doua  petrecere, în timp ce violența fizică, care erupe din această petrecere prefigurează violența emoțională, care erupe la a doua. Între timp, s-ar putea argumenta că drumul lui Nick de transformare începe cu adevărat la acea primă petrecere - care este, el aici începând să realizeze cât de corupt, cât de potențial distructivă, poate fi versiunea indulgentă cu sine şi auto-justificatoare a lui Tom asupra Visului American. El învață acest lucru nu numai ca urmare a comportamentului amăgitor, indulgent a doamnei Wilson (nu poate ajuta, dar poate întreba ce se va întâmpla cu săracul câine), dar, de asemenea, faptul că sora ei, minciunile Catherinei sunt doar unul dintre multele exemple de minciuni care îl perturbă pe Nick Carraway, care vrea doar adevărul.

Capitolul 3, Marele Gatsby, rezumat

Nick descrie pregătirile intens şi laborioase pentru petrecerile pe care se dădea în casa lui Gatsy, în aproape fiecare weekend – lăzi cu fructe care sunt storase pentru suc, orchestre grandioase, corturi, catering şi cantităţi importante de alcool. Acţiunea de mută în prezent unde Nick narează ordinea firească a evenimentelor ce petrec la acele petreceri şi apoi, se întoarce în trecut, când el descrie întâmplările de la prima petrecere la care a participat, în urma invitaţiei primite ( spre deosebire de ceilalţi, care apar, pur şi simplu, la petrecere). Unul din invitaţi este Jordan Baker, ocazional plictisitor, şi asemeni lui Nick, încercând să-l afle pe Gatsy, cel din spatele zvonurilor,  dincolo de ce se spune despre identitatea lui şi lucrurilor pe care le-ar întreprinde. La un moment dat, în timp ce căutau casa, ei găsesc un invitat best care se miră de veracitatea cărţilor din bibliotecă.

Mai târziu, Nick şi Jordan împart o masă cu o tânără gălăgioasă şi cu un bărbat tăcut, care după ce-l recunoaşte pe Nick ca fiind şi el unul din cei care au servit patria în Primul Război Mondial în Europa, recunoaşte că el e Gatsby. Nick e surprins, că e aştepta să-l vadă pe Gatsy să fie mai bătrân şi gras, nu acea persoană chipeşă, de treizeci de ani. După ce e chemat la telefon şi orchestra începe o nouă piesă muzică din sfera jazz-ului, Nick observă că în timp ce toţi invitaţii sunt prinşi în discuţii cu persoane de sex opus, Gatsy stă deoparte, singur. După ce Jordan se întoarce dintr-o conversaţie privată cu Gatsy, aceast îi spune lui Nick  că Gatsby i-a spus nişte lucruri foarte interesante, dar că a promis să le păstreze pentru ea.

Când petrecerea se mai temperează, Gatsby vrea să-şi ia rămas bun de la Nick, dar este întrerupt de un alt apel telefonic. Nick pleacă spre casp, dar îi este distrasă  atenţia de un accident de maşină, în care fusese implicat omul de la bibliotecă şi un alt om, care era prea beat ca să vadă că una din roţile maşinii lui ieşise din locul ei. Când ajunge aproape de casa lui, se uită înapoi spre casa lui Gatsy şi este uimit să vadă că acesta este tot singur.

În continuare, naraţiunea se concentrează pe alt plan, sugerând că deşi se concentra pe petreceri lui Gatsby, în timpul acesta, Nick şi lucrează, în New York, ca broker la o firmă numită Probity Trust. El îţi descrie activităţile zilnice, care incud luatul mesei în oraş, în mod regulat, consultarea teoriei al afacerilor de brokeraj, urmărirea activităţilor altor oameni şi întîlnirile cu Jordan. El scrie despre amintirea vagă pe care o are asupra primei lor întâlniri şi rumoarea creată de greşeala de a muta o bilă la un joc de golf din campionat. Aceasta îl face să comenteze că gestul lui Jordan a fost deosebit de necinstit, o tactică de a se protejeza pe sine însuşi. Şi, totuşi, el îşi aminteşte de că, odată, ea îi spunea cât de neatentă este cu ea însăşi, că nu-i plac oamenii care sunt prea atenţi cu proprile nevoi şi că îl place pe Nick tocmai pentru faptul că el este o fire atentă şi onestă. Nick adăugă că, pentru o scurtă perioadă de timp, fusese îndrăgostit de ea, dar îşi dăduse seama că trebuie să se
„cureţe” de acel sentiment cât mai curând posibil.

Capitolul 3, Marele Gatsby, analiză

Descrierile planurilor petrecerii, din prima parte a capitolului, şi petrecea propriu-zisă sunt evocate cu entuziasmul unei indulgenţe frivole, a unei vieţii lipsite de griji, cu multă distracţie şi bani, iar pe partea întunecată a paharului, un anonimat şi o indiferenţă faţă/pentru sine. Oamenii sunt străini, faţă de ei însăşi, unii faţă de ceilalalţi, faţă de gazdele lor, unite în ceea ce pare să fie o dorinţă de a se juca, dar care în realitate, se doveşte a fi o negare a goliciunii interioare sau acel sentiment de întrăinare, însoţit de o vioiciune smintită. În timp ce cititorul, asemeni lui Nick, se poate simţi atras superficifial de această distracţie, naratorul sugerează chiar şi la acest stadiu de început al poveştii că sufletul lui Gatsby şi petrecerile acestuia sunt lipsite de esenţă şi camuflate, o afectivitate după la extrem când unul din ei recunoaşte probabilitatea motivului ulterior al lui Gatsby. Aceasta era dorinţa lui, exprimată în fragmentul următor şi prefigurată în misterioarele comentarii ale lui Jordan către Nick, de a o atrage pe Daisy sau să-l atragă de partea lui pe Nick, ca acesta s-o atragă pe Daisy. Se pare că petrecerile sunt, de fapt, efoturi de a a o impresiona pe Daisy, fiindcă Gatsby ştie că ea este atrasă de lume.

 Apariţia musafirului beat din bibliotecă este un alt eveniment important din acest capitol şi este demn de luat în seamă din două motive, strâns legate între ele. Prezenţa lui prefigurează apariţia sa la finalul primului capitol precum unul din mulţii săi invitaţi care va participa la înmormîntarea acestuia ( în afara lui Nick, care paticipă si la înmormântare şi la ceea ce Gatsby prezintă a fi viaţa lui ). Valoarea simbolică a prezenţei lui la înmormântare este sugestionată şi de circumstanţele apariţiei lui la petrecere, mai ales percepţia lui ca de „real” în acea buimăceală a petrecerilor. Moartea lui Gatsby este şi ea ceva „real”, probabil cel mai „real” lucru din viaţa, identitatea pe care Gatsby o construise pentru persoana sa. Mai apoi, este acel accident de maşină în care este implicat unul din invitaţii săi, o prefugirarea a accidentului în care-şi pierde viaţa Myrtle Wilson, nu numai prin faptul că este vorba tot de un accident, ci şi de reacţiile care sunt stârnite în urma lui. Tânărul beat care se întâmplă să fie de faţă la accident, nu vede în asta un fapt de mare importanţă şi şi menţine o atitudine retrasă, lucru care se întâmplă şi în cercul de prieteni al lui Gatsy, mai ales Tom, Daisy şi Jordan, după moartea lui Myrtle.

Un alt moment important este cel în care Nick comentează despre solitudinea lui Gatsby, prefigurând cugetarea lui din ultimul capitol, unde Nick îşi dă seama cât de singur şi de gol în interior era Gatsby, în căutarea de a-şi împlini visul cu Daisy. Aceea va fi prima apariţie activă în carte a lui Gatsby; până la acest moment, el fusese observat şi gesturile lui comentate, dar nu a interacţionat cu adevărat cu Nick sau cu alte personaje. Prezentarea lui aici, într-un fel, pare una calculată şi suspicioasă, dar la nivel mateforic, este evocativă pentru adevărata lui identitate, adevăratul motiv pentru care se află în Long Island,  care este secret. Cu alte cuvinte, petrecerea este, ca şi numele pe care l-a adoptat, o mască, o tăinuire din spatele căreia îşi poate atinge ţelul, care este acela de a o recâştiga pe Daisy. Şi mai este acel telefon suspect, care precedă alte câteva apeluri primite de Gatsby, pe parcursul cărţii. Sursa acestor apeluri nu este explicată suficient, dar când Nick aude fără să vrea una din discuţiile din capitolul 7, înţelege că toate apelurile, precum şi acela, aveau ca subiect diferite aranjamente financiare, aparent necinstite.

Ultima parte din capitol se referă la Nick, la viaţa lui, departe de Gatsby şi de petrecerile din New York. Numele companiei unde lucrează Nick şi juastapunerea ironică a numelui cu contemplarea tematicii centrale ale lui Nick în materie de onestitate.

Capitolul 4, Marele Gatsby, rezumat

Capitolul de deschide cu vasta listă, întocmită de Nick, a invitaţilor care participă, de obicei sau ocazional,  la petrecerile lui Gatsby, în acea vară şi bănuielile lui asupra scandaluri în care aceştia erau implicaţi. După asta, Nick descrie cum, odată, Gatsby îl ia cu el în maşina lui scumpă şi bătătoare la ochi şi îl duce la NY ca să ia dejunul, trecând, în drumul lor, pe lângă groapa de cenuşă şi staţia de benzină a lui Wilson. În timpul călătoriei, Gatsby (spre surprinderea lui Nick), îi povesteşte câteva ceva despre el. Se născuse într-o familie bogată din San Francisco, studiase la Oxford şi avea beneficieze de banii familei, când vor deceda majoritatea membrilor ei. Era un călător înstărit, colecţionar de rubine şi supravieţuitor al celui de-al doilea război mondial (vreme în care, spune el, căutase de nenumărate ori moduri de a muri). Tocmai când Nick începe să creadă că o parte din aceste poveşti sunt minciuni, Gatsby aduce dovezi – poze din Oxford şi medalii din război. Gatsby mai spune şi despre o anume tristeţe, dezamăgire din tinereţe, despre care îi va povesti Jordan lui Nick în acea după-amiază.

În timpul dejunului, cei doi se întâlnesc cu un prieten de-al lui Gatsby, domnul Wolfsheim. Cei trei bărbaţi iau masa împreună şi din conversaţia lui reiese presupunerea că Wolfsheim ar fi „conecxiunea” despre care vorbeşte Gatsby în altă conversaţie, dar Gatsby spune că ar fi o greşeală şi schimbă vorba. Întâlnirea iminentă a lui Nick cu Jordan are loc şi deşi e nesigur în privinţa obţinerii de informaţii dintr-o  altă sursă, Gatsby îl asigură că Jordan „n-ar face nimic care nu ar fi corect. „ După asta, merge ca să preia un alt apel telefonic şi după ce pleacă, Wolfsheim spune despre Gatsby că este un om bun, că a fost la Oxford. Când Gatsby se întoarce, Wolfheim plecă grăbit, iar Gatsby spune că omul devine prea sentimental, uneori şi că el este responsabil pentru echiparea/aranjarea un important meci de baseball, cu ani în urmă. Autorităţile, spune el, au fost incapabile să-l prindă. Pe când se pregăteau de plecare, Gatsby şi Nick se întâlnesc cu Tom Buchanan; mai degrabă, Nick se întâlneşte, fiindcă atunci când îl vede pe Tom, Gatsby dispare subit.

Aici firul narativ se schimbă la persoana întâi/timpul trecut, pentru a exprima punctul de vedere al lui Jordan, care-i spune lui Nick povestea ei. Ei îi destăinuie că era prietenă cu Daisy, pe când erau copii şi cum, în primii ani ai războiului, aceasta petrecea timpul cu un anume Jay Gatsby, pe care Jordan nu-l crezuse a fi vecinul lui, până ce Nick a venit în casa acestuia. Jordan îi spune apoi cum părinţii lui Daisy i-au interzis acesteia să-şi ia rămas bun de la Gatsby, când acesta a plecat, cum Daisy l-a cunoscut repede pe Tom şi s-au logodit şi cum în timpul nopţii când se serba cununia lor, Daisy a primit o scrisoare. Conţinutul acesteia, spune Jordan, a determinat-o pe Daisy să se îmbete, vreme în care scrisoare a fost distrusă, accidental. Daisy n-a oprit nunta şi a a avut o lună de miere minunată, întreruptă brusc de accidentarea cu maşina lui Tom a unei cameriste a hotelului unde stăteau Tom şi Daisy. La scurt timp după asta, spune Jordan, Daisy are primul lor copil, că au trăit un an în Europa şi apoi, s-au întors în America, unde la şase săptămâni, după ce s-ai instalat în Long Island, au descoperit că Gatsby locuia şi el acolo. Nick consideră că asta a fost doar o coincidenţă, Jordan îi spune că Gatsby a cumpărat casa de peste râu, vecină cu a celor doi soţi, intenţionat. Asta explică gestul pe care-l făcuse Gatsby, pe când îl surprinsese Nick. Jordan dezvăluie că Gatsby vrea ca Nick s-o invite pe Daisy la un ceai, unde va apărea şi el. În clipa aceea, Nick îşi dă seama cât de atras este de Jordan , aşa că o înlăţuie cu braţele, o trage mai aproape de el şi o sărută.

Capitolul 4, Marele Gatsby, analiză

Începutul acestui capitol este similar cu cel al capitolului precedent, pentru a consolida importanţa şi exuberanţa petrecerilor lui Gatsby. Este interesant de notat justapunerea dintre lista de invitaţi cu groapa cu cenuşă, care cum s-a discutat anterior, duce cu ea rezonanţă de distrugere şi moarte. Invitaţii de la petrecere şi nu în ultimul rând, Gatby sunt predeispuşi la distrugere, spirituală şi morală, iar pentru Gatby, dsitrugere fizică. Ideea aceasta este susţinută de comentarile lui Nick, de la finalul naraţiunii, care sugerează că oamenii care participă la petreceri sunt morţi din punct de vedere moral sau au disfuncţionalităţi.   

Poveştile pe care i le spune Gatsby lui Nikc în timpul călătoriei spre NY pot fi văzute ca un mod al acestuia de a câştiga încrederea şi respectul lui Nick, ca acesta să facă ce doreşte Gatsby şi să-i aranjeze întâlnirea cu Daisy. Cu alte cuvinte, cei doi sunt manipulaţi de Gatsby, descoperire care conţine destul adevăr ca să susţină iluzia să şi să declanşează suficient respect şi camaraderie în sufletul lui Nick încât Gatsby să-şi realizeze visul. Probabil că acesta este o altă ilustrare tematică relavantă aşa numitului „Vis american” şi întrega lui promisiune şi capacitate seductivă (încarnat simbolic în Gatsby), are de asemenea, capacitatea de a manipula cu atenţie. Comentarile lui Gatsby asupra faptului că încercase să moară de câteva ori pot fi tot moduri de manevrare, dar e posibil şi faptul ca dorinţa sa de sinucidere să fie veritabilă, o manifestare a disperării sale din cauza relaţiei lui eşuate cu Daisy.

Întâlnirea cu domnul Wolfsheim este notabilă din anumite motive. Prefigurează adevărurile dezgustătoare despre relaţia lui cu Gastby care apar, în cele din urmă şi repetă simbolic portretizarea NY ca un loc pentru înşelăciune şi manipulare, chiar referitor la locul unde aflau (conversaşia are loc într-un restaurant din NY). Chiar dacă poate fi argumentată adierea de anti-semitism din felul cum este portretizat Wolfsheim, este contextul tematic al romanului ca întreg, portretul negativ pare mai puţin o declaraţie despre evrei şi mai mult o declaraţie de lăcomie financiară şi corupţie morală. Un comentariu făcut în timpul discuţiei cu Wolfheim este la fel de interesant, în special, o apreciere a lui Gatsby referitoare la Jordan ( că nu va face niciodată ceva ascuns ). Percepţia acestuia asupra caracterului lui Jordan este complet diferită de cea a lui Nick, care de fapt, a şi arătat în naraţiune că Jordan este o mincinoasă sau, oricum, are capacitatea de  a spune lucruri nesincere. Acesta aspect al caracterului ei se naşte din zvonurile cum că ea ar fi trişat la jocul de golf. (capitolul 1). În timp ce Nick consolidează cu grijă ideea că ar fi vorba doar de un zvon, se pare că zvonul este foarte aproape de realitate.

Straturile adevărului despre relaţia dintre trecut dintre Daisy şi Gatsby încep să se descopere. Straturile adiţionale sunt adăugate în capitolul 8 prin poveştile lui Gatsby spuse lui Nick (şi relatate de acesta, ulterior, pentru cititor) despre ce s-a întâmplat între el şi Daisy. Un element notabil al acestor straturi este faptul că nu se va afla niciodată ce conţinea scrisoare primită de Daisy şi nici nu se mai menţionează nimic despre ea. Ar fi rezonabil de presupus că scrisoarea era expediată de Gatsby şi primită după cea pe care î-o scrisese  ea (şi la care se referă în capitolul 8) , în care îi scria despre logodna cu Tom. Pare destul de logic că o singură scrisoare de la omul iubit a fost de ajuns ca să-i provoace o asemenea Un alt element important este accidentul de maşină a lui Tom ( un altă prefigurare a accidentului din capitolul 7, în care e ucisă Myrtle Wilson) şi bănuiala că el avea o aventură cu o cameristă de la, dând impresia că el este mare crai şi că este, în mare part, dacă nu complet, şi că el caută propria gratificaţie mai mult decât orice altceva. Concluzia acestei părţi plasează în cea de- adoua jumătate a romanului, cu îmbrăţişarea lui Jordan de către Nick, gest care simbolizează metaforic îmbrăţişarea minciunii pe care Jordan i-o spune lui Jordan.

Capitolul 5, Marele Gatsby, sumar

Când Nick ajunge acasă,  aproape imediat ce pleacă taxiul lui, Gatsy află cum a decurs discuţia acestuia cu Jordan. Nick îi destăinuie că Jordan că i-a spus totul şi că el este dispus s-o invite pe Daisy la ceai, în după-amiaza următoare. Gatsy se enervează subit şi se oferă să angajeze pe cineva care să tundă peluza lui Nick, iar apoi sugerează posibilitatea angajării acestuia, adăugând că bănuiala lui Nick este nefondată, că discuţia cu Wolfsheim n-are nicio legătură cu decizia lui. Gatsy se întoarse la el acasă şi Nick o sună pe Daisy care acceptă invitaţia.

Cu o zi înainte de întâlnire, vreme devine instabilă, ploioasă şi rece. Gatsy devine foarte receotiv şi vine acasă la Nick, dar Daisy întârzie.  Pe când era pe picior de plecare, Daisy parchează maşină. Nick o cheamă înăuntru şi acolo descoperă că livingul e gol. Iar Gatsy apare brusc în dreptul uşii ca şi cum atunci ajunsese. În timp de Gatsy discută cu Daisy în living, Nick aşteaptă în hol şi îi urmează în cameră, după ce-i aude pe cei doi discutînd, liniştiţi. Nick observă efortul lui Gatsy de a susţine ideea că vizita lui era pur întâmplătoare, deşi trecuse o oră de când se afla acolo. Daisy pare foarte iritată şi doritoare de a se destăinui, ca să-şi uşureze sufletul. Menajara lui Nick aduce ceaiul şi Gatsy îi strecoară lui Nick că ar fi făcut o mare greşeală, dar acesta îi cere răbdare şi iese, lăsându-i singuri. După un timp, vremea se temperează şi servitorii casei Gatsy deschid ferestrele.  Nick intră înapoi şi observă că acum, Gatsy şi Daisy discutau mult mai relaxaţi. Gatsby îi invită pe cei doi să facă un tur la casei lui şi Daisy se miră cât de mare e casa, iar Gatsy spune că îi place să umple acel spaţiu vast cu  oameni interesanţi, despre care Nick îşi imaginează că ele ar fi deja prezente deja acolo, prin acest tur, în fiecare colţişor al casei şi unul dintre ei este chiar chiar domnul Klipspringer, poreclit în glumă, „The Boarder”. Gatsy îi invită pe Daisy şi pe Nick în camera sa, unde le arată şifonierele ticsite cu haine şi colecţia lui impresionată de cămăşi, despre care spune că i-ai fost făcute de un croitor din Anglia. Daisy rămâne uimită de opulenţa bărbatului.

Se întorc în living şi Gatsy le arată docul lumina verde care bate spre plajă, spre casa lui Daisy. Conversaţia lor este întreruptă de un apel telefonic şi Gatsy face referire, în discuţia de la telefon, despre un anumit orăşel şi că mai spune că nu poate vorbi prea mult în acel moment. După convorbire, Gatsby îl sună pe Klipspringer, despre care susţine că ar fi un pasionat al pianului. Totuşi, când acesta apare, el se scuză că n-a mai cântat demult, dar Gatsby insistă. Invitatul le cântă la pian şi Gatsy aude „un vuiet surd de tunet”, sunet al schimbării, după cum i se pare acestuia.

Când îşi ia rămas bun de la ei, Nick se întreabă dacă întâlnirea a răspuns întrucâtva speranţelor şi aspiraţilor lui Gatsby. „Oricât de mare ar fi pasiune şi prospeţime trărilor, ele nu pot concura cu ce aculează un om în sufletul său pustiit. „ comentează Gatsy. Aşa că el se întoarce la „viaţa sa intensă” , care pare să se contruiască în jurul lor.

Capitolul 5, Marele Gatsby, analiză

Accentul narativ se concentrează mai ales pe acţiune şi pe relaţie în contrast cu accentul pe caracterele, situaţie şi expoziţiune care seja s-au epuizat. Evenimentele cauzate de cauză şi efect sau/şi de principile acţiunii şi reacţiunii avansează cu forţe sporite şi cu intensitate emoţională, îndreptându-se spre cel dublu şoc al accidentului mortal al lui Myrtle Wilson şi al uciderii deliberate a lui Jay Gatsby. În niciuna din acestea nu pot spune că acest capitol este lipsit de elemente metaforice şi/sau simbolice. Ora care se scursese, de exemplu, reprezintă hotărârea lui Gatsby de a nu vedea asta timpul ca pe un potenţial element perturbator în relaţia lui cu Daisy. Reacţia acesteia la vederea hainelor luxoase ale lui Gatsby este în acelaşi timp, neplăcută şi excesivă, dar îţi pierde din intensitate, dacă ne amintim că Daisy este o senzualistă şi materialistă, atrasă de opulenţă şi succes. Reacţia ei poate fi şi o exprimare a entuziasmului de a vedea bărbatul, odată sărac, pe care ea îl iubise, capabil din punct de vedere financiar, de atenţia ei. Lumina verde cevocă din nou visurile lui Gatsby şi distanţa emoţională pe care o are de străbătut , fără a menţiona distanţa de timp, pentru a recâştiga complet pe Daisy şi viaţa lor împreună. Zgomotul de tunet este probabil este probabil unul din cele mai greoie simboluri din roman şi prefigurează trauma pe care o va trăi Gatsby. Se mai poate argumtat şi heringul roşu, un fals simbol, schimbând atenţia cititorului spre posibilitatea că această schimbarea se va petrece mai mult asupra lui Daisy şi a reuniunii ei actuale cu Gatsby.

În final, găsim intrepretarea lui Nick asupra „sufletului pustiit” care poate fi văzută ca evocarea metaforică vivace a consideraţilor tematicii narative a relaţilor dintre adevăr şi minciună, dintre trecut şi prezent. Imaginea sugerează că adevărul prezent (patima şi porspeţimea trăirilor lui Daisy) nu are niciun impact real asupra „pustiiri” iluzilor trecute, minciunilor din trecut, care îţi aveau sălaşul în mintea şi în sufletul lui Gatsby.

Capitolul 6, Marele Gatsby, sumar

După un scurt comentariu asupra apariţiei unui reporter, acasă la Gatsby, interesat despre cum a ajuns acesta atât de faimos, Nick descrie originile acestuia. Gatsby s-a născut ca James Gatz şi omul îţi ia numele de Jay Gatsby ca un răspuns la relaţia lui amicală cu prosperul bogătaş Dan Cody, Gatz observă şi profită de oportunitatea de a se integra în viaţa şi stilul de viaţă al lui Cordy din care rezultă că Gatz şi-a  asumat o nouă personalitate (Gatsby). Nick spune că această istorie i-a fost povestită de Gatsby mai târziu, dar el îşi dă seama în acest punct, ca un comentariu pe baza zvonurilor că povestea lui Gatsby care apăruseră pe vremea când Nick scria desprea aceasta. Ultima parte din capitol este ocupată de descrierea unei alte petreceri date de Gatsby. Daisy şi Tom Buchanan sunt invitaţi şi, în ciuda faptului că dansează cu Gatsby şi a prezenţa acestei faimoase şi frumoase actriţe este admirată de ceilalalşi, Daisy nu se distrează deloc. Descriind evenimentele din acea seară, Nick comentează că Gatsby vrea ca ea să-i spună lui Tom că nu-l iubeşe şi nu l-a iubit niciodată. În acest fel, Gatsby şi Daisy s-ar putea întoarce la momentul despărţirii lor. Când Gatsby îi spune că trecutul nu se mai întoarce, Gatsby spune că se poate şi jură că „se reapară totul ca să fie la fel ca la început”. Nick înţelege că Gatsy vrea să se reîntâlnească cu eul său din trecut, cel îndrăgostit de Daisy şi dacă ar fi reuşit acest lucru, asta ar fi produs o anumită ordine în viaţa lui.

Capitolul se încheie o întâlnire nocturnă memorabilă, relatată de Nick, dintre Daisy şi Gatsby în care cei doi se sărută şi visele lui Gatsby la un viitor împreună, devin posibile.

Capitolul 6, Marele Gatsby, analiză

 

În acest scurt capitol se îndepărtează alte straturi de adevăr despre Gatsby, originile lui, valorile şi credinţele sistemului. Aici, lucrarea dezvoltă consideraţia tematică dintre adevăr şi minciună, sugerând că în timp ce Jay Gatz adoptă identitatea de James Gatsby ca pe un nou adevăr, acesta devine, în esenţă, o iluzie. În acesta sens, de fapt, totul despre Gatsby este o iluzie, banii lui, identitatea lui, proieminenţa socială şi poate, cel mai important, viaţa lui, visurile lui de iubire şi succes, cu Daisy Buchannan. Se ridică, totuşi, o întrebare, dacă povestea lui Gatsz şi Cody poate fi numită ca evocativă, măcar la un anumit nivel pentru relaţia dintre Nick şi Gatsby. Nick a procedat cu Gatsby în acelaşi fel cum a procedat Gatsby cu Cody, numai că Nick descoperă deşertăciunea acelui stil de viaţă şi se îndepărtează de el înainte de a lăsă corupt.

 În acest punct, naraţiunea mai îndepărtează câteva straturi ale personajului Daisy, dezvăluind cât de concentrată este ea faţă de propria persoană. Petrecerile o arată ca fiind indignată că nu este ea în centrul atenţiei, motiv din pricina căruia devine indispusă. Capitolul defineşte, ironic, dar clar, visurile lui Gatsby cu şi despre Daisy (descrierea întâlnirii nocturne dintre cei doi)  şi hotărârea lui de a îndeplini aceste vise, ca ele să devină realitate, o hotărâre care conduce spre comentariu neplăcut al lui Nick despre adevărata natură dintre trecut şi prezent.

Capitolul 7, partea întâia, Marele Gatsby, sumar

Nick descrie cum, la scurt timp după petrecerea la care participaseră şi Tom cu Daisy, servitorii lui Gatsby sunt concediaţi şi petrecerile se sistează. După o săptâmână şi ceva, Gatsby îi dă un telefon lui Nick şi îi explică că are nevoie de servitori care să fie mult mai discreţi, fiind din  când în când, Daisy vine la el acasă şi servitorii (lucraseră mai demult pentru Wolfsheim) pot fi exact acele persoane de care are el nevoie. El mai spune că Daisy plănuieşte să-l invite pe Nick la dejun şi după scurt timp, aceasta chiar îl cheamă la masă, la ea acasă.

În ziua următoare, cu o vreme excesiv de caldă, Nick merge acasă la Daisy şi la Tom, unde află că Jordan şi Gatsy ajunseseră deja. Naraţiunea descrie nişte circumstanţe similare celor din prima vizită a lui Nick, în capitolul întâi, incluzând o ceartă dintre Tom şi cineva cu care vorbea la telefon. Jordan îi şopteşte lui Nick că el vorbeşte cu prietena lui, dar Tom aminteşte în discuţie de preţul de vânzare a maşinii sale şi devine clar că de fapt, conversaţia este cu soţul prietenei, George Wilson. Adunarea este întreruptă pentru scurt timp de o vizită a lui Tom şi a fiicei celor doi (alături de doica ei ), dar după ce-şi exprimă dragostea faţă de copil, o trimite înapoi în dormitor, cu doica şi invitaţii sunt chemaţi la masă. În timpul dejunului, în ciuda eforturilor lui Jordan de-a o calma pe Daisy, aceasta continuă discuţia şi se înţelege că până în prezent, Tom nu a bănuit nimic despre relaţia dintre ea şi Gatsby. Tom este uluit de tonul ei agresiv şi acceptă să meargă în oraş; el cu Daisy şi Jordan îşi fac bagajele. În compania lui Nick, Gatsby îşi exprimă surprinderea cât deşi Tom a înţeles multe din discuţia lor, el nu a reacţionat în niciun fel. Nick spune că asta se datorează tonului poruncitor al lui Daisy şi că Tom nu a avut curajul să pună cărţile pe masă, dar Gatsby îl întrerupe, spunându-i că totul se rezumă la bani, la vocea ei care face toţi banii. Când se întorc ceilalţi, Daisy hotăreşte ca ea şi Gatsby să meargă cu maşina lui Tom, în timp ce restul să ia maşina lui Gatsby.

În timpul călătoriei, Tom spune că ar fi făcut unele cercetări asupra trecutului lui Gatsby şi ar fi descoperit că el nu este ceea ce vrea să pară. Înainte ca discuţia să meargă mai departe, observă întâmplător un panou  pe lâgnă care treceau (de văzut cap 1), îşi dau seama că nu mai au benzină şi opresc la staţia lui Wilson. Acolo, Tom şi Wilson discută despre o eventuală vânzare  a maşinii şi Tom îi spune că plănuieşte să se mute cu soţia lui undeva, în vest. Nick îşi dă seama că Myrtle îi priveşte de la fereastra de la etaj şi interesul ei pare îndreptat către Jordan. Nick înţelege că ea crede că Jordan e soţia lui Tom. Pe când plecau, Nick vede că Tom e şi mai supărat acum, după ce a auzit acea veste şi călătoria lor devine mult mai tensionată.

Capitolul 7, partea întâi, Marele Gatby, analiză

În această parte avem vaga bănuială a asocierii ascunse cu Wolfsheim şi afacerile lor (Gatsby chiar spune că noi lui servitori au lucrat pentru Wolfsheim şi poate conta pe discreţia lor). Acest comantariu exprimă că el a făcut multe lucruri la viaţa lui şi are nevoie de multă discreţie. Luând în calcul comentarile ulterioare despre reticenţa lui Wolfsheim şi a lui Gatby de a discuta clar despre ce lucrează Wolfsheim, despre faptul că Wolfsheim vrea discreţie totală, cât şi persoanele pe care le întâlneşte Nick persoane care par a fi „colegi” de afaceri ai lui Gatsby, demonstrează într-un fel că zvonurile sunt adevărate. Şi că Gatsby, într-adevăr, îşi câştigă banii pe căi necinstite.

Un al doilea punct de notat sunt un şir de repetiţii care apar mai întâi în capitolul întâi, la dejunul dintre Tom şi Daisy (capitolul 1) , prezenţa lui Jordan, apelul telefonic, agitaţia lui Daisy. Elementele adăugate acestei „versiuni” ale scenei includ prezenţa lui Gatsby ( adăugând un strat special tensiunii emoţionale), căldura (o reprezantare simbolică a nivelului ridicat al tensiunii emoţionale din încăpere) şi probabil, în mod surprinzător, însă foarte grăitor, prezenţa cameleonică a lui Tom şi a fiicei lui Daisy. Această apariţie spune despre Daisy că este o mamă iubitoare, dar nu foarte ataşabilă. Fiica ei, aparent doritoare să primească iubirea maternă, este aproape gonită din cameră, încercarea ei de a se face plăcută este, practic, uitată. Pe scurt, scena aceasta consolidează impresile anterioare despre Daisy, că ea este interesată doar de sine însuşi şi egocentristă.

Alt element important este agresivitatea lui Daisy faţă de sentimentele lui Gatsby care la prima vedere, pare oarecum nemotivată şi neclară în intenţie. Dincolo de orice consideraţie viitoare, sunt uşor de observat bănuielile ei combinate cu insistenţa de merge cu Gatsby la NY, cu intenţia de a-l umili pe Tom, fiindcă s-ar fi interesat de lucruri care nu-l priveau, cu toate că el nu făcuse acest lucru în mod intenţionat. (accidentul de maşină cu camerista de la hotel despre care se menţionează în capitolul 1). Acesta este un alt mod de a exprima ecourile acestei scene şi repetă un moment în prima scenă, în care se fac referiri la ambele relaţii extra-conjugale. Dintr-un alt punct de vedere, portretului lui Daisy i se adăugă că ar avea o voce „plină de bani”, lucru care confirmă ce se spusese despre ea anterior, în special că are o sensibilitate şi o atracţie către bani, dar că poate fi şi generoasă. Banii sunt unul din motivele pentru care este căsătorită cu Tom, banii sunt motivul pentru care ea se purta ca o uşuratică cu Gatsby, la începutul relaţiei lor şi tot banii sunt motivul pentru care ea se întlneşte din nou cu el sau, mai exact, unul din motivele care o atrag cel mai mult în viaţă.

În final, tensiunea emoţională a romanului creşte peste limite cu descrierea despre ochi care oferă impresia metaforică că cele trei faţete ale acestui triunghi romantic (Tom, Daisy şi Gatsby) se privesc cu atenţie unii pe ceilalalţi şi în acelaşi timp sunt observaţi şi studiaţi de Nick. Avem şi comentariul lui Nick despre Myrtle Wilson că ea i-ar privi de la fereastra camerei ei. Presiunea creşte cu ştire lui Wilson că vor pleca în curând şi care îl trimit pe Tom într-o picaj emoţional şi îi oferă un alt eveniment declanşator pentru explozia emoţională din fragmentul următor.

Capitolul 7, partea a doua, Marele Gatsby, rezumat

Când grupul ajunge în NY, se cazează într-o cameră de hotel, un loc unde pot să bea ceva la rece. Zgomotul ce provine din camera de mai jos le dă înţeles că acolo se sărbătorea o nuntă şi asta face ca tensiunea să devină şi mai sufocantă; Tom se confruntă cu Gatsby din pricina sentimentelor lui faţă de Daisy şi cearta lor de transformă repede în scandal. Daisy încearcă să-l liniştească, chiar insistând că dacă Gatsby spune că ea nu l-ar iubit niciodată pe Tom, ea l-a iubit. În timpul acesta, Tom îi acuză pe Gatsby că ar fi implicat în afaceri ilegale cu Wolfsheim şi că ar fi implicat şi în alte afaceri tenebroase. Gatsby încearcă să se apere pe Daisy, dar ea îi roagă pe amândoi să încheie cearta.  Tom o trimite pe Daisy acasă cu maşina lui Gatsby. Nick scrie că după plecarea lor, Nick îşi aminteşte că a împlinit treizeci de ani şi începe să simtă criza de vârstă mijlocie, un sentiment de disperare.

Naraţiunea se concentrează, în continuare, pe Michaelis, „principalul martor al anchetei”. Nick spune că Michealis este agitat când merge la garajul lui Wilson şi înţelege de la acesta că Wilson şi-a închis soţia în casă şi ca are de gând să plece cu ea, departe. Mai târziu, aude o ceartă îngtre cei doi, după ce doamna Wilson reuşeste să fugă din casă, într-o noapte şi este lovită şi ucisă de o maşină care dă peste ea, apoi dispare de la locul accidentului. Maşina condusă de Tom, în care erau Nick şi Jordan ajunge la locul cu pricina. După ce descoperă cadavrul doamnei Wilson şi înţeleg ce s-a întâmplat, Tom se confruntă cu Wilson, insistând că deşi maşina care a lovit-o pe doamna Wilson e aceeaşi maşină cu care a mers el în acea după-amiază (maşina lui Gatsby), maşina nu este a lui şi că Tom conducea acum maşina proprie. În timp ce poliţia continuă investigaţia, Tom, Nick şi Jordan dispar, încercând să-şi continue drumul spre casă, Tom murmurând, sfârşiat de durere, ca pentru sine însuşi, că Gatsby „nici măcar n-a încercat să oprească maşina.”

Când Tom, Nick şi Jordan ajung la casa Buchanan, Jordan se duce imediat la culcare şi Tom merge cu Daisy. În timp ce Nick aştepta afară un taxi, apare Gatsby care îl întreabă de doamna Wilson şi când află că aceasta este moartă, îi spune că el o condusese pe Daisy (de fapt, doar se plimbaseră în dorinţa de a o ajuta să se calmeze) şi că el chiar avea intenţia de a spune că fusese la volan. Dar mai întâi, el aşteaptă să vadă dacă nu cumva Tom şi-a rănit soţia şi îi cere lui Nick să se întoarcă în casă şi să afle cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile. El îi găseşte pe Tom şi pe Daisy discutând cu calm în bucătărie şi se întoarce să-i spună lui Gatsby, care îi exprimă intenţia de a rămâne. Nick pleacă cu taxiul, lăsându-l pe Gatsby să se uite mai departe la casa Buchanan, „ţinând sub observaţie nimic”.

Capitolul 7, partea a doua, Marele Gatsby, analiză

Primul lucru ce trebuie luat în seamă în această parte sunt elementele narative şi emoţionale care se continuă în această a doua parte cu on tensiune crescândă şi prezenţa unei nunţi (un comentariu ironic asupra relaţiei care se destrăma în camera de jos), lucru care sporeşte din nou tensiunea. Un al doilea lucru este dejunul de la Tom şi Daisy care este asemănător celui din primul capitol (prânzul din primul capitol) un argument care relevă o scenă asemănănătoare în capitolul doi (întâmplător, ambele scene au loc în NY). După cum s-a spus anterior, petrecerea şi tensiunea verbală din această scenă prefigurează petrecerea şi emoţia acestei scene care au mai târziu mai multă valoare narativă. Interesant de văzut şi faptul că ambele violenţe  emoţionale au ca rezultat violenţa fizică asupra lui Myrtle Wilson.

Alte puncte importante incluzând decizia ciudată a lui Tom de a o lăsa pe Daisy să meargă în Long Island cu maşina lui Gatsby, la un anumit nivel, pare să fi fost plănuit ca Daisy să fie în acea maşină care o ucide pe Myrtle Wilson. Nu e valabilă însă această posiblitate, odată ce Daisy admisese că ea îl iubise pe Tom, poate că în felul aceasta ea încearcă să-l umilească pe Gatsby în acelaşi fel, cum Daisy îl umilise pe el, în acelaşi timp, forţându-l pe Gatsby să fie nevoit să recunoască un adevăr pe carea altfel, l-ar fi negat, aşa cum se întâmplase cu iubirea lui Daisy pentru Tom.   

Aparent, un  alt comentariu ciudat este referinţa lui Nick în relatarea celei de-a treisprezecea aniversare, din nou apărând ca un artificiu al autorului - cât de uşor e pentru cineva să uite propria sa zi de naştere, la urma urmelor ? Există posibilitatea ca Nick să fi fost atât de preocupat cu evenimentele din jurul său, încât s-a uitat pe sine însuşi, şi dacă aceasta este situaţia, poate fi un comentariu despre intensitatea dramei create de Daisy, Gatsby şi Tom. Ei se auto-implică, propria lor dramatizare e atât de intensă, încât ei crează oameni în jurul lor, probabil un alt motiv pentru care Nick, în încheierea povestirii, respinge implicarea oamenilor care au preluat controlul asupra vieţii lui.

Motivul lui Nick de a da uitării e important pentru a observa trimiterea către vârstă. Auto-indulgenţa cu privire la vârsta Jazz-ului în general, şi cu privire la personaje în "Gatsby" în mod special, e legată de tinereţea lor relativă - în special, determinarea lor că atâta timp cât sunt tineri, se vor distra cât pot de mult, în special de când tinerii, recent ucişi în război, nu au avut ocazia să o facă. Atunci apare schimbarea în focalizarea povestirii, când Nick descrie împrejurările morţii lui Myrtle Wilson. La un anumit nivel, această alegere intrigă pur şi simplu cititorul şi îi oferă lui Nick oportunitatea de a furniza informaţii pe care el (şi cititorul) altfel nu le-ar primi. La un alt nivel, implicarea lui Nick şi a celorlalţi nu par destul de interesante pentru a afla ce s-a întâmplat în acea zi, dar trebuie să se bazeze pe cuvinte şi povestirile altor oameni.

Într-un final, apar evenimente în casa Buchanan ca urmări ale accidentului. În primul rând, e aparenta conspiraţie a negării a ce s-a înfiripat între Daisy şi Tom în care, şi trebuie notat, Daisy nu recunoaşte adevărul că ea conducea. Comentariul lui Tom cu privire la vinovăţia lui Gatsby din Capitolul 9 face clar acest lucru, şi de asemenea, simplu, asta dacă nu era deja destul de limpede că Daisy e profund, înfricoşător interesată de propria persoană. Atunci e încercarea lui Gatsby  de a începe să se scarifice pentru libertatea lui Daisy şi bunăstarea acesteia.

Această intenţie poate fi dovedită ca fiind manifestarea unei iubiri autentice, şi dacă cititorul e înclinat să-i dea lui Gabsby prezumţia de nevinovăţie, e un argument rezonabil. De asemenea, poate fi dovedit că, totuşi, intenţia lui Gatsby, probabil inconştient, este un ultim efort pentru a-i câştiga dragostea lui Daisy. În timp ce nu e niciodată dezvăluit ceea ce ea i-a spus în maşină, argumentul din oraş face clar faptul că ea nu-l iubeşte, sau valoarea relaţiei lor, în modul cum el o iubeşte pe ea şi / sau valorile relaţiei. Cu alte cuvinte, alegerea lui Gatsby, în acest moment,  ar putea fi o altă tactică în încercările sale de a o câştiga ăe Daisy - chiar dacă asta înseamnă să meagă la închisoare, ea l-ar iubi pe el pentru că i-a oferit libertatea.

Capitolul 8, Marele Gatsby, rezumat

Când el ajunge acasă şi nu poate dormi, Nick merge la Gatsby, unde-l găseşte pe cel din urmă de asemenea treaz. Se apucă de lucru şi vorbesc, "fiindcă 'Jay Gatsby' s-a despărţit de răutatea lui Tom". În acest punct, comentariile lui Nick cum că Gatsby a spus povestea implicării sale cu Dan Cody (vezi Capitolul 6), şi apoi a continuat să spună cum Gatsby a fost atras de frumuseţea frumuseţea lui Daisy )la fel ca mulţi soldaţi ai timpurilor) şi atunci, cu modul ei de a trăi, Gatsby de asemena descrie cum el "a luat-o pe ea", cum după aceea au devenit chiar mai apropiaţi şi mai intimi, cum şi-au continuat relaţia în timp ce Gatsby era în război, cum Daisy a devenit tot mai disperată să ia o decizie cu privire la viaţa sa, şi cum apariţia lui Tom Buchanan a uşurat acea decizie. Gatsby îşi închieie povestea spunând că, în măsura a în care el a fost îngrijorat, "a fost doar personal".

În acest punct, se crapă de ziuă. După micul dejun, îngrijitorul de la piscină apare şi sugerează că, din cauza că vine toamna, e timpul să golească piscina, Gatsby vrea să fie lăsată, că el va mai face un înot. Între timp, Nick se pregăteşte să meargă la muncă în oraş, dar zăboveşte câteva ore îngrijorat pentru Gatsby. În cele din urmă pleaca, strigând în timp ce mergea că Gatsby e mai preţios decât oricine care a frecventat petrecerile sale la un loc.  "Era singurul compliment pe care i l-am făcut vreodată", comentează el în povestire, "deoarece l-am dezaprobat de la început până la sfârşit". În timp ce conduce, îşi aduce aminte că l-a văzut pe Gatsby la petrecerile sale, i-a mulţumit pentru ospitalitate, aşa cum el şi alţii au făcut-o mereu.

O zi neproductivă la lucru e întreruptă de Jordan, ale cărei urmări egocentrice ale conversaţiei într-un argument, şi Nick realizează că lui nu-i mai pasă deloc de ea. Atunci schimbă povestirea la evenimentele de după accident din garajul Wilson. În timp ce îşi petrecea noaptea mângâiat de Michaelis, Wilson dezvăluie că, în urmă cu ceva timp, soţia sa s-a întors din oraş cu faţa tristă, fiindcă a găsit în sertarul său zgarda unui câine. atunci el a realizat că ea avea o aventură şi i-a spus că Dumnezeu o va pedepsi. În timp ce îşi spunea povestea, a concluzionat că aventura soţiei sale era cu şoferul maşinii care a lovit-o şi, voit, a ucis-o. În tot acest timp, Nick comentează, Wilson e atent la panoul oftalmologului. Povestirea se rezumă la căutarea lui Wilson din noapte a proprietarului maşinii galbene şi cum căutarea l-a condus la Gatsby care, după ce a dat ordin ca maşina sa să nu fie deranjată, roagă ca, dacă soseşte vreun telefon, să fie căutat la piscină. Nick se întreabă în povestire dacă el într-adevăr credea că apelul telefonic va veni, apoi descrie cum, exact după ce a sosit, el şi servitorii aud împuşcături venind de la piscină. Capitolul se încheie cu descrierea făcută de Nick a trupului lui Gatsby cărat în casă şi după, în timp ce face acest lucru, aşează trupului lui Wilson în apropiere.

Capitolul 8, Marele Gatsby, analiză

Comentariul lui Nick în povestire cu privire la Jay Gatsby că acesta s-ar fi despărţit, relaţia cu Tom s-a destrămat "ca sticla spartă în cioburi împotriva răutăţii lui Tom" suugerează că în acest punct, toate visele lui Gatsby nu sunt doar cu privire la Daisy, dar şi cu privire la el însuşi sunt în proces de destrămare, spulberate de ura lui Tom, dacă ele nu erau deja în totalitate distruse. Se  înţelege că, la un anumit nivel, Gatsby simte acest lucru - altminteri, ne întrebăm de ce s-ar fi deschis atât în faţa lui Nick, dacă nu pentru că nu i-a mai rămas nimic decât să piardă  sau să câştige ? Asta fiind spus, nu e ceva uimitor că e prea surprins de povestea lui Gatsby, mare parte din aceasta fiind implicată peste tot în naraţiune. Un detaliu care surprinde, totuşi, e comentariul lui Gatsby că el "a luat-o" pe Daisy, "luat" fiind, în acest caz, un eufemism pentru sex. Cu alte cuvinte, înainte ca el să plece la război, ei au avut o relaţie sexuală - sau, până la urmă, Gatsby a spus că au avut. Dacă altceva s-a întâmplat cu adevărat e un punct de presupunere rezonabilă, întrucât pretutindeni în povestire, Gatsby se arată ca fiind cel mai mincinos, cel mai bun la evitarea adevărului.

Un alt comentariu în povestire al lui Nick e de asemenea interesant, referinţa sa la modul rău cum Gatsby gândeşte de la început până la sfârşit. Acesta nu pare cu totul să aibă un inel al adevărului, parţial pentru că la începutul romanului, Nick pare să aibă până la urmă un grad de empatie cu Gatsby. De asemenea, cum Nick se recomandă devreme în aceasă povestire, el încearcă să dea tuturor prezumţia de nevinovăţie, timpul pentru a dovedi nevinovăţia. Declaraţia sa aici pare să contrazică declaraţia iniţială, presupunând că el a format o opinie negativă a lui Gatby chiar de la prima impresie. Asta, combinată cu acţiunile lui Nick din următorul capitol (ascundeera adevărului cu privire la rolul lui Daisy în accident de către Tom), sugerează că el (Nick) nu e cu totul un model al sincerităţiii cât încearcă el să fie şi pare să vrea ca cititorul să creadă că e. Cu alte cuvinte, începe să arate ca şi cum el poate fi la fel ca Gatsby, un povestitor nedemn de încredere.

Alte elemente importante aici incud repetiţia alegerii stilistice pentru a dezvălui circumstanţele şi evenimentele prin intermediul experienţei lui Michaelis (din nou plasândul pe Nick la o distanţă mai mare de ceea ce descrie), şi referinţa viglilentul afişier (din nou o reprezantare metaforică a acţiunilor oamenilor privite şi înregistrate, în acest caz de Michaelis). Apoi e trimiterea lui Gatsby la apelul aşteptat, urmat de un alt telefon misterios pe care el îl primeşte şi prefigurează telefonul pe care Nick îl primeşte în următorul capitol, care pare să confirme aproape suspiciunea generală că Gatsby e un escroc.

Într-un final, apar crima lui Gatsby şi sinuciderea lui Wilson, care pot fi văzuţi drept consecinţe, cu toate că  unele indirecte, ale interesului propriu al Buchanans-ilor - şi, de simbolica extindere, întreaga subcategorie a bogătaşilor egoişti, acelora care trăiesc visul american la care ei singuri s-au pervertit(vezi "Themes"). Cu alte cuvinte, clasa inferioară ca Wilson, soţia sa disperată de luptă, şi amăgitul Gatsby sunt cu toţii determinaţi să stabilească împlinirea de sine prin relaţii, şi absorbţia visului, şi cu toţii sfârşesc terminaţi. Acesta, romanul conţinând  tematice, e din cauza auto-servirii şi absorbirii, succesul orietat către visul american trăit de Buchanans-i,  contrar demnităţii şi integrităţii - orientate spre visul discutabil imaginat de descoperitorii Americii, care simplu nu are timp sau spaţiu pentru aceştia.

Capitolul 9, Marele Gatsby Sumar

La două luni după acest eveniment, Nick spune că presa muşamalizează moartea lui Gatsby cu o altă ştire de senzaţie, şi anume, că doamna Wilson, sora lui Catherine mărturisise la proces că sora ei ar fi fost necredincioasă şi că Tom şi Daisy dispăruseră. Pe când era acasă la Gatsby, Nick primeşte un telefon de la cineva care îi spune că ar fi unele probleme în oraşel şi închide, apelul imediat ce îşi dă seama că nu vorbeşte cu Gatsby. În acest timp, tatăl lui Gatsby ( domnul Henry Gatz ) ajunge în oraş, fiindcă auzise din ziare despre moartea fiului său şi pornise imediat la drum. În decursul următoarelor zile, Nick are impresia că mândria domnului Gatz faţă de succesul şi realizările fiului său este mai mare decât durerea resimţită.

În timp ce Nick şi domnul Gatz se ocupă de pregătirile funerare, Nick dă câteva telefoane persoanelor despre care el crede că ar putea să asiste la înmormântare. Doar o parte din ei răspund la apeluri, unul fiind ( Domnul Klipspringer, cel care cânta la pian ), doar că acesta era interesat să-şi recupereze teneşii pierduţi. Nick îi închide telefonul. Se întâlneşte din nou cu domnul Wolfsheim, care îşi exprimă regretul că nu poate participa la înmormântare şi afirmă  ca asta-i viaţa. “Haideţi să ne arătăm prietenia pentru un om care trăieşte… “ sugerează el. “Propria mea regulă este ca după un asemenea eveniment să lăsăm totul deoparte”.Ziua înmormântării va fi una ploioasă, la care participă doar Nick, Gatz, directorul cimitirului, o parte din servitorii lui Gatsby şi beţivul din bibliotecă ( capitolul 3 ), care se minunează de cât de puţini oameni se află acolo, când ar trebui să fie câteva sute de participanţi.

Acţiunea se schimbă din nou, atunci când Nick începe să povestească despre bucuria pe care a simţit-o la întoarcerea acasă în Midwest, în timpul vacanţei de Crăciun, sugerând că deşi ştia că Estul era superior în atât de multe feluri, simte că aceste adevăruri sunt distorsionate. În final, el decide să se întoarcă acasă. Când încearca să rupă orice legătură, discută cu Jordan, care îi ascultă motivele pentru care nu vrea să o mai vadă niciodată, mai ales că ea era logodită. Ea îi aminteşte ce ar fi vorbit mai demult (capitolul 3), când îi spusese că îl place tocmai pentru faptul că este onest şi acum îl acuză că nu mai e deloc onest şi o dezamăgeşte. “Am treizeci de ani , spune el, sunt cu cinci ani peste varsta la care aş mai putea să mă mint pe mine însumi şi să o mai pot numi onoare”.

Nick se întâlneşte şi cu Tom Buchanan, cerându-i să-i povestească ce s-a întâmplat în orele următoare morţii lui Gatsby, mai ales când Wilson venise acasă la acesta căutând o maşină galbenă. Tom insistă că Wilson era înnebunit de durere şi că venise cu pistolul în mână, şi chiar dacă Tom declară cine este posesorul maşinii galbene, oricum Gatsby a primit ce a meritat. “ V-a orbit şi pe voi, aşa cum a făcut şi cu Daisy, dar… a trecut cu maşina peste Myrtle, aşa cum ar fi călcat un câine şi nici măcar nu a oprit maşina”. Nick zice că acum nu mai e nimic de spus, “cu excepţia unui lucru nespus care nu este adevărat “. El adaugă în naraţiune că Tom credea că tot ce a făcut el a fost corect, dar şi adevărul despre cine erau, în realitate, el şi Daisy.

În ultima sa noapte la Long Island, Nick merge pentru ultima data la casa lui Gatsby, apoi iese pe plajă şi admiră aceeaşi privelişte pe care trebuie să o fi văzut-o şi Gatsby (de văzut finalul capitolului 1 ) şi îşi imaginează călătoria, fizică şi emoţională, pe care a întreprins-o Gatsby spre împlinirea visului său. “El nu a ştiut, comentează Nick în roman, că era déjà cum mult în urma sa, undeva în străfundurile acestei vaste obscurităţi de dincolo de oraş, unde câmpiile întunecate ale republicii freamătă în adâncurile nopţii”. Nick se uită la lumina verde a farului care fusese al lui Tom şi al lui Daisy.

Capitolul 9, Marele Gatsby, analiză

Elementele importante de la începutul acestui capitol sunt ştirile de senzaţie şi minciunile spuse de Catherine. Acestea sunt alte manifestări ale interesului tematic al naraţiunii în tensiunea dintre adevăr şi onestitate şi o alta între concepţia naivă a lui Nick despre onestitate şi integritate, ca valori generale ale umanităţii. O altă problemă este dispariţia lui Tom şi a lui Daisy, care îşi plănuiseră dispariţia la masa lor din bucătărie, la sfârşitul capitolului 7, şi care îşi demonstrează în felul acesta lipsa completă a integrităţii.

Alte elemente importante sunt apariţia domnului Gatz şi interesul lui ulterior faţă de succesul lui Gatsby, în contrast cu moartea lui, lucru care îl face, din nefericire, la fel de vulnerabil ca şi pe fiul său la nefastul, fatalul “Vis American” . Importantă este şi apariţia celor doi invitaţi. Atitudinea lui Klipspringer pare să reprezinte acea atitudine altruistă pe care o găsim la aproape toţi invitaţii lui Gatsby, în timp ce invitatul din bibliotecă, aşa cum am mai discutat, este cel care face legătura dintre moartea lui Gatsby şi realitate. Aceasta este în contrast cu perspectiva oferită de Klipspringer, care leagă viaţa lui Gatsby cu superficialitatea şi fantasticul şi cu statutul lui financiar care îl face să fie valoros (în special pentru Daisy). Aceeaşi legătură ( viaţa/fantezie, moarte/realitate ), arată în conversaţia lui Nick cu Jordan, care este portretizată aici ca find mult mai dezamăgită de sine decât se arătase anterior. În final, găsim descrierea conversaţiei lui Nick cu Tom, care conţine descoperirea că Tom îi spusese lui Wilson unde să îl găsească pe Gatsby, o reprezentare a justificării de sine şi a interesului personal, a autoconservării la munca, în vieţile şi atitudinile “visatorilor americani” din care face parte şi Tom. Pe de altă parte, nararea acestei secvenţe care conţine descoperirea că Nick nu i-a spus lui Tom ce îi spusese Gatsby despre cine conducea masina când a fost omorâtă Myrtle. Cu alte cuvinte, Nick minte acoperind adevărul, în felul acesta devenind mai puţin onest decât şi-ar dori cititorul să-l ştie. Întrebarea care se pune este de ce Nick nu i-a spus nimic lui Tom.

Ultimele elemente importante din această secţiune sunt toate raportate la comentariul lui Nick despre Est şi Vest, mai ales sugestia lui că ademenitoarea prosperitate economică şi socială, promisă de viaţa în Est, este mai mult o iluzie a credinţei lui Gatsby în dragostea lui Daisy. Ideea că cele două călătorii sunt paralele, că încercarea lui Nick de a atinge prosperitatea Estului este la fel de dezamăgitoare şi inutilă precum încercarea lui Gatsby de a reveni în trecut cu Daisy, este consolidată de imaginea muncii finale, Nick stând în acelaşi loc în care stătuse şi Gatsby când l-a văzut Nick prima dată, faţă în faţă cu visul său de peste golf. Diferenţa dintre cei doi oameni, Nick şi Gatsby, este aceea că Nick este încă în viaţă , fizic şi emoţional, şi se poate întoarce la adevărul pe care l-a lăsat în urma lui, o viaţă a integrităţii pe care, călătoria lui fizică înapoi acasă i-o sugerează, că ea încă există. Gatsby, pe de altă parte, este mort, încercarea sa de a se întoarce în trecut se termină printr-un eşec pentru că trecutul lui (relaţia lui cu Daisy) nu mai există de mult.

În final e important de notat un cuvânt anume ales aici, Nick foloseşte cuvântul “republică” ca sa definească lumea în care el se întoarce. În contextul explorării tematice a muncii, a părtii întunecate a Visului American, cuvântul este mai ales oportun şi poate fi de fapt, văzut ca o cheie principală a acestei premise tematice. “Republica” este un termen folosit în documentele găsite la descoperirea Americii, însemnând că acest cuvânt duce cu el rezonanţa integrităţii şi adevărata libertate şi de asemenea, înseamnă că Nick se întoarce, conştient sau nu, la Visul American nativ, real al “unei republici de sine stătătoare”.    

Personaje

Nick Carraway

Nick Carraway este personajul principal şi povestitorul romanului, un observator şi comentator al evenimentelor şi mai putin un participant activ. Se poate argumenta că în esenţă, el este mai mult decât un protagonist, termenul “protagonist” fiind valabil dacă sugerează un personaj care conduce acţiunea, care face lucrurile să se întâmple, care defineşte povestea şi temele acesteia prin alegeri şi intenţii. Dar, pe de altă parte, termenul “protagonist” se referă la un personaj care trece printr-o schimbare importantă, o călătorie a transformării pe firul narativ, şi Nick se potriveşte acestei descrieri.

Seria de descoperiri pe care le face Nick despre lumea socială şi economică, din care visa să facă parte şi faptul că a tranversat întreaga ţară ca să cerceteze această lume, l-au determinat să renunţe la inocenţă şi speranţa absolută în schimbul cinismului şi disperării. A nu se înţelege că el ar fi fost distrus de aceste experienţe, ci că a fost transformat, trezit din visurile lui la o conştiinţă a realităţilor umane fundamentale, a adevărurilor esenţiale umane care definesc, şi sunt definite, consideraţiile tematicii centrale ale muncii. Pe scurt, ca rezultat al lanţului de evenimente pe care le experimentează şi le studiază în naraţiunea sa, Nick îşi dă seama că trecutul este o iluzie, încercarea de a reveni la trecut produce suferinţă, că accentele unei plăceri trecute duc spre o viata goală, care tinde spre o corupţie morală. Făcând aceste descoperiri şi fiind atât de schimbat prin ele, prin faptul că îşi schimba alegerile în acţiuni, întorcându-se la ceea ce el credea a fi un tărâm al speranţei şi pe care acum îl vede ca pe un tărâm al adevăratei identităţi, el devine unul dintre cele mai conştiincioase personaje principale.

Jay Gabtsy

Ar fi simplu şi cinstit de argumentat că Gatsby este protagonistul romanului, mai ales că el este personajul care conduce acţiunea şi defineşte firul narativ. Toată lumea vorbeşte despre el, toată lumea se refera la el, toată lumea îl plaseaza ca pe un punct de reper al conştiinciozităţii şi a activităţilor lor. Cât despre el, este determinat şi definit de un singur obiectiv ( să o revendice pe Daisy Buchanan pentru el ) , aşa cum ar fi oricare din protagoniştii tradiţionali. El este mai mult un un antagonist, puternic şi eficace decât un protagonist, dacă termenul “antagonist “ se referă la un personaj care prin acţiunile ori/sau caracterul său, declanşează transformarea protagonistului. În cazul lui Gatsby, şi acţiunile şi caracterul acestuia determină o transformare clară şi profundă în viaţa şi perspectivele lui Nick Carraway. Cu alte cuvinte, deşi el este în acelaşi timp, şi probabil paradoxal, un personaj vivace şi o enigmă ( adevărul despre cum şi-a strâns averea, spre exemplu, nu este dezvăluit complet ) şi totuşi el este, în mod indiscutabil, prezenţa dominantă din naraţiune, prin ele se arată etapele transformării personajului principal. Deci, pe scurt , el este antagonistul catalizator.

Daisy Buchanan

Daisy este verişoara de gradul doi a lui Nick şi iubita lui Jay Gatsby, o femeie frumoasă cu o voce încântătoare, cu un caracter indulgent faţă de sine şi iresponsabil faţă de viaţa şi relaţii, şi un sens aproape arogant al posesivităţii. Pentru Daisy, lumea se învârte în jurul ei, dorinţele ei, sentimentele ei, nevoile ei şi resentimentele ei, pe care aceasta le are de când era copil. Se consolidează ideea că ea îşi îndulceşte vocea în mod deliberat, atunci când vrea să atragă atenţia asupra ei. Ea este frustrată atunci când soţul ei Tom pare să nu îşi mai concentreze atenţia deplină asupra ei, abia dacă are grijă de fiica ei şi după surpriza iniţială, ea se obişnuieşte ca fiind acum în atenţia lui Gatsby. Răspunsul ei la una din petrecerile la care participă este foarte grăitor, ea nu este de fapt în centrul atenţiei şi din acest motiv se simte în plus. Şi ea, ca şi Gatsby, este egoistă, iubindu-se pe sine şi pe ceilalţi. De aceea, la fel ca şi Gatsby, ea şi caracterul ei sunt elemente declanşatoare în transformarea lui Nick, un fel de şocuri  ale adevărurilor muncii în societatea din care vrea el să facă parte şi care, ca rezultat al experimentării acestor adevăruri, ajunge să o renege.

Tom Buchanan

Tom este soţul lui Daisy şi, în felul său, este la fel de indulgent şi de corect cu sine însuşi ca şi Daisy. El are o violenţă fizică şi emoţională, fiind incapabil şi/sau neinteresat să vadă că acţiunile şi comportamentul lui sunt distructive pentru sine şi pentru cei din jur. De câteva ori, mai ales în concluzia romanului, Nick se referă la comportamentul lui Tom ca fiind în acelasi timp, îndreptăţit şi aproape dezamăgitor de just cu sine însuşi. El este bănuitor şi distructiv, ca şi celelalte personaje antagoniste (Gatsby, Daisy, Jordan ) întruchipări ale comportamentului social dominant din înalta societate a vremii, în care este plasată acţiunea romanului, atitudini care autorului îi par intenţii tematice la condamnare. Într-adevăr, atitudinea dispreţuitoare a acestor personaje poate fi văzuta în final ca un miez studiului (al autorului )  perversităţii  aşa-numitului “Vis American “.

Jordan Baker

Jordan, o atletă renumită şi prietenă din copilărie a lui Daisy, este una din cei patru antagonişti, care declanşează transformarea protagonistului Nick. Când indulgenţa de sine a lui Daisy devine volatilă emoţional, când Gatsby este obsesiv şi Tom, violent, Jordan devine incisivă şi justiţiară. Ea îi cataloghează pe cei din jurul ei la standarde de purtare “onestă”  care are prea puţin de a face cu onestitatea obiectivă şi mai mult cum modul de comportare al oamenilor, raportat la viziunea ei asupra onestităţii. Cu alte cuvinte, dacă oamenii cred şi se comportă în felul în care crede ea că ei ar trebui să se comporte şi să creadă, atunci ei sunt oneşti. Dacă ei cred şi se comportă în mod diferit de cum le interpretează Jordan acţiunile, dar din punctul ei de vedere asupra onestităţii, pentru Jordan ei sunt mincinoşi, neatenţi cu cei din jurul lor şi îşi pierde timpul cu ei degeaba. Ea poate fi încântătoare şi carismatică şi poate exercita  un şarm deosebit asupra lui Nick, cel nerăbdător să fie acceptat. Dar, odată ce el devine conştient de caracterul ei manipulator, începe să se îndepărteze de ea, atrăgându-şi în felul acesta mânia şi repulsia ei.

Myrtle şi George Wilson

George este un vânzător de maşini uzate, având lipsuri la şofat, personalitate şi carismă. Myrtle este amanta lui Tom Buchanan, care este răsfăţată de acesta şi căreia îi permite să trăiască viaţă pe care ea crede că o merită. Oricum, ea este iubită de soţul ei, sau, în fine, văzută ca şi soţie a lui. Eforturile lui de a menţine controlul asupra ei au ca rezultat moartea acesteia care, în schimb, declanşează în el o obsesie faţă de ucigaşul acesteia, lucru care duce spre moartea lui Gatsby. În portretele soţilor Wilson, asemeni în portretele tuturor personajelor secundare, autoindulgenţa în sentiment şi dorinţă este dominantă şi, nu în ultimul rând, distructivă.

Domnul Wolfsheim

Acest enigmatic om de afaceri evreu este un coleg al lui Gatsby de la N.Y . Deşi naratorul nu explică niciodată cu ce se ocupă Wolfsheim şi ce relaţie are el cu Gatsby, în ce sunt ei implicaţi împreună, sunt bănuieli concludente că ar fi vorba de ceva illegal, un trafic ilicit cu alcool, afaceri dubioase etc. Reticenţa lui Wolfsheim de a participa la înmormantarea lui Gatsby, în ultimul capitol al cărţii şi chiar retincenţa lui  de a se întâlni cu Nick, sugerează un instinct puternic de autoconservare combinat cu un pragmatism tăios. Comentariul lui că, după moarte, prietenia cu un o ar trebui abandonată în font, arată că pentru el, loialitatea este un concept efemer, la fel de tranzitoriu, temporar şi exploatativ, asemeni prieteniilor sutelor de oameni care participaseră la petrecerile lui Gatsby.

Domnul Klipspringer, omul din bibliotecă

Klipspringer şi omul din bibliotecă sunt două din sutele de invitaţi ai petrecerilor lui Gatsby. Klipspringer devine cunoscut ca “The boarder” , ca rezultat al obiceiului său de a sta pur şi simplu alături de Gatsby, pe parcursul săptămânii dintre petreceri. Omul din bibliotecă, care comentează extrem de uluit că toate cărţile lui Gatsby sunt reale, este întâlnit anterior de către Nick şi Jordan, care îşi căutau gazda, în timpul uneia din petreceri (de văzut capitolul 2 ) . Importanţa acestor două personaje este exprimată în ultimul capitol, când Nick face planuri pentru înmormântarea lui Gatsby. Klipspringer se dovedeşte a fi la fel de superficial în privinţa prieteniei asemeni majorităţii invitaţilor de la petrecerile lui Gatsby, fiindcă în ciuda a tot ce a făcut Gatsby pentru el, acesta nu este interesat de moartea lui, ci doar de dispariţia unei perechi de pantofi. După spusele omului din bibliotecă, este interesant de luat în seamă că dintre toţi acei invitaţi, el este singurul care apare la înmormântarea lui Gatsby. Se sugerează aici o legatură dintre percepţia şi comentariul lui, un element al “realităţii” din viaţa lui Gatsby şi cunoştiinţele lui despre “realitate”, asociate cu moartea lui, că de fapt, viaţa acestuia a fost mai reală decât cărţile lui.

Dan Cody

Cody a fost   industrialistul pe care James Gatz l-a luat drept model pentru a se preface pe sine în Jay Gatsby, cel bogat, puternic şi indulgent. Elevul fizic şi moral al lui Cody, Gatsby a fost exclus din testamentul lui Cody în urma intrigilor surorii industrialistului, lasându-l pe Gatsby pe cont propriu, să caute acele înţelesuri economice pentru a descoperi acel stil de viaţă despre care credea că îl merită.

Michaelis

Emigrantul grec Michaelis lucrează la un magazin de cafea lângă garajul familiei Wilson. El le aduce anchetatorilor cele mai multe informaţii despre ce s-a întâmplat în noaptea când Myrtle Wilson a fost lovită de maşină şi omorâtă, şi informaţii despre maşina care a fost implicată. Informaţiile lui îl conduc pe George Wilson la Gatsby, şi amândoi bărbaţii sfârşesc tragic.

Henry Gatz

Gatz e binevoitorul tată al lui Gatsby, care soseşte la casa lui Gatsby în timp pentru înmormântarea fiului său. Dezorientat de viaţa dusă de fiul său, dar iubindu-l, sprijinindu-l şi fiind mândru de el, acesta pare mai emoţionat de succesul lui Gatsby decât de moartea propriului său fiu.  Din nou şi în acest personaj, autorul pare să comenteze cum perversiunea visului american în închinarea evidentului succes material le copleşeşte pe altele, fără îndoială mai puţin superficiale şi mult mai semnificative aspecte ale existenţei.

Obiecte /  Locuri

New York

Oraşul New York e centrul activităţii financiare în Statele Unite şi, de decenii, e conectat la insula Manhattan prin Podul Brooklyn. Estul extrem al insulei a evoluat într-o vacanţă/petrecere a comunităţii pentru înstăriţii oraşului şi ambiţiile sociale.

West Egg, East Eg

Aceste două comunităţi din estul Long Island sunt marcate printr-o pereche de formaţiuni ale zonei în formă de ou şi separate de un golf de apă. Gatsby şi Nick trăiesc în case învecinate în West Egg, n timp ce Daisy şi Tom au casă în mai bine planificatul East Egg. Diferenţele între cele două comunităţi reflectă diferenţele create în mintea lui Nick între înalta societate, Estul ţării cu succes financiar şi societatea mediocră, economic dezavantajată din Vest.

Casa lui Gatsby

Casa lui Gatsby, spaţioasă şi bogat ornamentată din West Egg e cadrul a câtorva scene cheie din roman, incluzând multe petreceri, întâlniri importante între personaje (în mod special între Gatsby şi Daisy) şi, într-un final, a morţii lui Gatsby. Aşa cum povestirea ne dezvăluie, el a închiriat casa ( în ciuda locaţiei demodate ) cu scopul de a fi lângă Daisy.

Casa Buchanans

Tom şi Daisy Buchanan trăiesc într-o casă dincolo de golful de la Gatsby într-o zonă mult mai la modă, East Egg. La fel ca şi casa lui Gatsby, casa Buchanans-ilor e cadrul a multor scene importante, între altele şi întâlnirea dintre Nick şi Tom şi Daisy şi dineul în timpul căruiia Tom realizează că Gatsby şi Daisy sunt îndrăgostiţi.

Lumina verde de la docuri

La sfârşitul docului, legat de casa Buchanans-ilor prin golf, e o lumină verde, numită de câteva ori de către Nick în povestire drept concentrarea atenţiei lui Gatsby la prezenţa lui Daisy. Apare sensul reprezentărilor simbolice ale speranţei pe care ea i-o dă lui, o "lumină verde", ca şi cum aceasta ar fi pentru el a acţiona pe baza viselor de viaţă alături de ea.

The

Pe lângă autostrada care duce la Podul Brooklyn, care face conexiunea dintre Long Island şi Manhattan, e o "vale a cenuşii", sursa care nu e niciodată clară, dar care evocă simbolic sensul unei decăderi, al distrugerii şi al morţii.

Panoul oftalmologului

Deasupra văii cenuşii e un panou, construit şi setat să înştiinţeze despre serviciile unui oftalmolog,  Dr. T. J. Eckleburg. Panoul e încărcat de reprezentarea unui gigantic ochi albastru, evocând sensul că acţiunile şi atitudinile personajelor sunt ţinute sub observaţie şi judecate. Se poate susţine că ochii panoului sunt, în anumite moduri, sugetivi pentru ochii lui Nick, care el însuşi priveşte şi evaluează atitudinile şi acţiunile celorlalţi din jurul său.

Maşina lui Gatsby

Scumpa decapotabilă aurie este, ca şi petrecerile lui Gatsby, manifestarea ostentativă, cumva, a bogăţiei sale. Faptul că maşina e mediul prin care săraca, dar ambiţioasa Myrtle Wilson moare pare să facă o sugestie metaforică la bogăţie, şi urmărirea acesteia e fizic distructivă şi moral coruptivă, una dintre centrele tematice conţinute de povestire.

Apartamentul din New York

Tom Buchanan deţine un apartament în New York, pentru amanta sa, Myrtle Wilson, loc în care ei pot avea un fel de viaţă de casă şi o relaţie împreună. Acesta e cadrul unei micuţe petreceri la care Nick mărturiseşte, indulgent cu el însuşi, destrăbălat şi, în cele din urmă, cu un comportament violent set social ( încarnat de bogăţia lui Tom ) cu care el devine implicat.

Camera de hotel din NY

Mai târziu în roman, Nick participă la o altă petrecere în oraş, aceasta avându-l ca gazda pe Tom Buchanan, dar la care sunt prezenţi şi Daisy cu Gatsby. Din nou, comportamentul la care este martor Nick este autoindulgent şi violent în acelaşi timp, deşi aici, violenţa este mai mult emoţională decât fizică. Faptul că aceste două petreceri cu violenţa lor asociată sugerează că priorităţile financiare şi emoţionale asociate cu oraşul şi cu oamenii care-i trăiesc viaţa acolo, sunt corupte şi nu în ultimul rînd, distructive.

Probity Trust

Este compania la care lucrează Nick ca broker şi numele ei este o ironie invocată  a personalităţii lui Nick şi una din cheile problematicii narative. „Probity” (onestitate) este un alt cuvânt pentru integritate, un aspect al personalităţii lui Nick care pare să fie mândru de sine însuşi şi o virtute pe care doar câteva din personaje par s-o împărtăşească şi/sau s-o experimenteze.

Cămăşile lui Gatsby

În timpul vizitei acesteia acasă la Gastby, Daisy e copleşită într-un mod ciudat şi stimluată emoţional, când vede calitatea desăvârşită a cămăşilor lui Gatsby. Se arată bogăţia şi varietatea cămăşilor şi prin ele i se indică ei faptul că  omul pe care-l iubeşte a devenit, în sfârşit bărbatul pe care ea îl poate considera şi chiar şi-l doreşte să fie egalul ei social.  Cu alte cuvinte, cămăşile reprezintă în viziunea ei, cum visele ei de iubire, prosperitate şi opulenţă socială s-au împlinit, în fine, într-un tot unitar.

Teme

„Maturizarea/atingerea unei vârste”

Termenul de „coming at age” este stenografiat analitic pentru această poveste (ficţiune/non ficţiune, dramă) în care un personaj tânăr, inocent (sau măcar la un nivel asemănător) şi drumurile lui prin viaţă îl fac să devină matur, să înţeleagă mai bine viaţa, relaţiile şi chiar pe sine însuşi. Un personaj într-o asemenea poveste câştigă o nouă înţelepciune, o nouă sensibilitate sau o nouă maturitate. Lucrurile care i se întâmplă lui Nick Carraway, naratorul şi protagonistul cărţii. Aşa cum spuen şi el în naraţiune, Nick provine din est (locul unde se petrece acţiunea) cu idei despre ce vrea să fie, felul cum vrea să relaţioneze cu lumea, mai ales cea a finanţelor şi a societăţii în vogă. Drept rezultat al întâlnirii sale cu oamenii, relaţiile, situaţiile ajunge la atingerea unei vârste şi înţelege că ideile sale, visurile sunt, de fapt, iluzii şi în esenţă, sunt doar dorinţe care nu se pot împlini, că fericirea pe care n-o credea doar posibilă, ci inevitabilă este de fapt, goală, lipsită de miez şi îi distruge sufletul. Acelaşi fel de realizare, acelaşi fel de maturizare se întâmplă şi cu antagonistul Jay Gatsby, ale cărui vise de a-şi reînnoi idealurile relaţiei cu iubita sa de pe timpuri, Daisy Buchanan sunt şi ele lipsite de miez. În timp ce Nick îşi continuă viaţa pe un alt drum ca rezultat a realizărilor sale (a maturizării), dar Gatsby e împuşcat de răzbunătorul George Wilson şi nu mai are şansa de a se schimba. Maturizarea lui, într-un fel, abandonată.      

  

Adevăr versus Minciuni

De mai multe ori pe parcursul narațiunii, mai ales atunci când vine vorba de relația dintre Nick și Jordan Baker, se pune problema de onestitate. Nick, de exemplu, se consideră a fi unul dintre cei mai cinstiți oameni pe care îi cunoaşte și pare într-o situaţia imcomodă atunci când întâlnește și / sau este forțat să se confrunte cu minciunile și denaturările exprimate de celelalte personaje. Pe de cealaltă parte a monedei, Jordan spune că e cinstită, dar în cele din urmă este prea interesată de sine însuţi ca să sinceră în totalitate. Zvonul ei că înşeala în sport se simte ca și cum este o expresie corectă și reală a caracterului ei și de modul în care ea vede relaţia ei cu lumea (de exemplu, faptul că indiferent de ceea ce este nevoie, interesele ei sunt pe primul loc).

Daisy este mai mult mai sinceră (în special atunci când vine vorba de sentimentele ei legate de Gatsby), decât este, probabil, bine pentru ea, în timp ce auto-interesatul, neprihănitul Tom trăiește în esență, o viață compusă dintr-un țesut de minciuni, toate care fiind susținute de bani. Acest lucru îl face pe Gatsby, a cărei identitate este construită pe cel mai rău caz din o serie de minciuni și manipulări, să fie cel mai bun la o serie de secrete despre originile sale personale și originile banilor săi. Dar, probabil, componenta cea mai importantă a pachetului de minciuni care definesc identitatea lui Gatsby este aceea de care el este conștient  - minciuna pe care singur o crează despre trecutul lui (de exemplu, intimitatea lui din trecut cu Daisy) poate fi recuperat, și renăscut. Acest aspect particular al caracterului său, și într-adevăr a narațiunii, se află în centrul celei de a treia teme a primei lucrării.

Trecutul iluzoriu

Nick vorbeşte despre asta în ultimul capitol al cărţii. Cel mai important lucru pe care-l învaţă din experienţa trăită, element pe care cittorul poate să-l vadă ca fiind declanşator al maturizării perosonajului şi ca motiv al întoarcerii sale la viaţa retrasă din est, atunci când îşi dă seama că trecutul este o iluzie. Descoperă mai târziu că orice încercare de a regăsi/recreea trecutul în prezent sau de a defini viitorul în termenii trecutului, este zadarnic. El înţelege asta din atitudinea şi acţiunile antogonistului Jay Gatsby, mai precis rezultatul a ceea ce i se întâmplă lui Gatsby idn pricina comportamentului său. Încercarea lui Gastby de a-şi aduce înapoi trecutul preţuit şi idealizat în prezent devine un fiasco, poate chiar o tragedie, în sensul clasic al cuvântului şi îi arată lui Nick că o viaţă trăită şi definită de prezent este o viaţă trăită cu adevărat.

În acest context, trebuie luate în seamă acţiunile şi comportamentul lui Daisy care iscaseră într-un timp pasiunea şi puterea iluziei lui Gatsby, pe lângă iubirea lui pentru femeie. De ce ea permite să se întâmple asta? Pentru vă ea are o părere foarte bună despre ea însăşi şi orice atenţie care i se acordă, mai ales dacă e vorba de o adorare intensă, de felul celei dovedite de Gatsby, nu e doar primită cu drag, ci şi considerată bună şi corectă. Cu alte cuvinte, deşi ea, la început, pare să fie atrasă de ideea trecutului cu Gatsby, alimentându-i astfel visele, iluziile şi intenţiile, de fapt, ea nu are niciun interesat de a se întoarce la trecut decât dacă acesta îi poate însufleţi prezentul. Faţă de Gatsby, ea are trecutul în perspectivă – o perspectivă că, dacă el se întoarce acasă, probabil că Nick avea acces la acel trecut îmbunătăţit.

Perversiunea

Peste ani şi în special, în secolul 20, acel aşa-zis „Vis American” , ca un concept, a fost supus unei revizuiri şi reexaminării importante. Iniţial, fraza şi conceptul original erau definite  de principile fundamentale ale Statelor Unite ale Americii – dreptul la viaţă, libertate şi justiţie. Oricum, în timp, fraza a ajuns în mintea americanilor şi celor care nu sunt americani, ca un drept la succes, fericire şi indepedenţă, la emoţie financiară şi socială. În anii care au succedat publicării acestei cărţii, naraţiunea şi tematica din „Marele Gatsby” au fot primite de către critici şi comentatori nu numia ca o manifestare a evoluţiei, ci şi o condamnare a aparentei „pervertirii” idealurilor asupra perioadei când a fost fondată America. Cu alte cuvinte, auto-indulgenţa, auto-corectitudinea, insensibilitatea şi dezamăgirea personajelor principale ( Nick Carraway de exemplu) au fost primite şi văzute ca partea întunecată a visului, manifestări care ar putea fi şi sunt argumentate, uneori, şi au devenit destul de obişnuite în cultura Americii, la un secol de la scrierea şi publicarea romanului. Una din temele importante ale lucrării este ideea trecutului ca iluzie, deasemenea, faptul că Gatsby o pierde pe Daisy şi iubirea şi intimitatea lor din trecut reflectă pierderea  Americii, a valorilor ei originale.

Perspective

Naraţiunea este dezvăluită printr-o expunere la persoana întâia, timpul trecut – în special, din perspectiva naratorului Nick Carraway. Sunt trei puncte importante de notat aici – primul, aspectele variate ale perspectivei lui Nick. El e destul de tânăr – ajungând la treizeci de ani pe parcursul cărţii – şi un veteran al Primului Război Mondial, lucru care înseamnă că asemănător multor bărbaţi ai acelei vremi, şi probabil, asemeni oricăruia abia întors de pe front, el caută, în acelaşi timp, un lucru pe care să se concentreze pentru restul vieţii sale şi o experienţă a plăcerii după o experienţă traumatizantă. Faptul că şi el provine din estul Americii este o trăsătură pe care o împărtăşeşte cu autorul, lucru care joacă un rol definitoriu în decizia lui Nick şi nu numai ca să mişte financiar şi social stimulatorul est (odată ce pentru Nick pare că estul este echivalat cu o platitudine financiară şi socială care are ecouri în aria geografică), dar să se şi întoarcă. În alte cuvinte, perspectiva narativă iniţială este cea a unui idealist nerăbdător să se schimbe, dar evenimentele relatate în naraţiune, oricum, transformă perspectiva întru cea a unui nerăbdător cinic o întoarcere la o viaţă a integrităţii.

Un alt aspect important al perspectivei romanului în subiectivitatea lui – în special, faptul că evenimentele sunt văzute şi interpretate mai presus de perspectivele şi transformările lui Nick. Un lucru interesant la nararea la persoana întâia este aceea că perspectivele lor se schimbă la alt narator, povestea poate fi în mod complet diferit, o circumstaţie care sugerează că nararea la persoana întâia, perspectiva şi temele sunt legate între ele. Cu alte cuvinte, transformarea punctului de vedere al lui Nick—de la nerăbdare la acea cantitate de cinism—este o cheie a manifestării, un indiciu la temele importante ale lucrării.

Locaţii

Locaţiile romanului, în timpul (anii 1920) şi în locul (opulentul, NY cel modern şi suburbiile lui) sunt o componentă fundamentală a poveştii şi a temei.

În jurul lumii, dar mai ales în America de Nord, anii 1920 erau un timp al vitaţităţii explozive, o foame disperată de senzaţii şi fericire în consecinţa tragediei şi suferinţei din Primul Război Mondial. Era de asemenea un  timp când tinerii, asemeni celor asupra cărora se concentrează firul narativ din „Marele Gastby”  şi în special, acelea cu o cantitate substanţială de bani, în căutarea unui anume înţeles în vieţile lor se stabilesc în senzaţie. Era un timp al petrecerilor şi a băutelor în exces, asemeni celor povestite în „Marele Gatsy” cu un sens vioi al detaliului care crează o barieră între realitate şi exagerare. NY, mai ales zonele moderne ale Manhattanului şi Long Island, era centrul jocului sporit şi ameţit din America de Nord şi, poate chiar, întrega lume.

Atent, nerăbdător, naratorul Nick Carraway trăieşte frânturi ale perioadei excesive, comentându-le cu vizibil amuzament  care, în concluzia romanului, devine ezitant cinică, se declanşează călătoria centrală a transformării şi în special, pentru mulţi americani din acea perioadă, excessul banilor şi plăcerea senzuală, aşa-numitul „Vis American”. Ei au fost binecuvântaţi cu (oricum, în multe cazuri, nu neapărat câştigată) properitate. Ce se poate face oare acolo în afară de a sărbători?

Limbaj şi semnificaţii

Cu o bogăţie poetică şi un vocabular comunicativ, limbajul scrierii este intens evocativ, convigător şi implicat. Poate fi argumentat că, uneori, comunicarea, lăţimea şi lugimea limbajului şi imaginile, subminează, măcar la un anumit nivel, credibilitatea lucrării. Oare un personaj principal ca Nick, al cărui fundal, intelect şi experienţa pare oarecum, dacă nu corect, sigur plictisitor, se exprimă în cuvinte şi imagini asemeni celor încorporate în naraţiunea lui? Probabil că nu, dar în final, sensul este mai puţin relevant decât faptul că el scrie din instict şi înţelegere, dintr-o perspectivă care s-a mutat dincolo de viaţa şi originile lor, peste viaţa cu visurile lui spulberate şi într-o viaţă de meditaţie şi înţelepciune dobândite. Este limbajul unui om care se gândeşte la ce s-a petrecut cu el şi la lucrurile la care a fost martor, pe care le-a considerat, contemplat şi analizat, care a ajuns la noi stadii de înţelegere după ce a trecut prin vis şi fapt, limbajul propriu al autorului trecut prin experienţe – care, oferă silimitudinile experineţei dintre autor şi narator ( aceleaşi localităţi de origine, aceleaşi experienţe din timpul războiului) şi evenimentele oferite în biografia autorului (o istorie a petrecerilor halucinante şi a iubirii pierdute) este complet posibilă.

Structură

Structura lucrării este complexă, dar nu de nepătruns. Există o linie centrală, care conduce acţiunea, urmând experienţele lui Nick şi călătoria transfromării din punctul unde începe povestea (sosirea lui la Long Island) până la punctul unde se încheie (plecarea lui). Evenimentele sunt prezentate cronologic, narate una după alta, în ordinea în care s-au produs. Sunt excepţii ocazionale, când firul narativ este schimbat şi se explică „ce” s-a întâmplat şi „de ce”. Un exemplu bun este relatarea lui Nick despre povestea lui Gatsby, legătura lui cu Dan Cody, atrăgând atenţia cititorului de la „prezent” la „trecut”. Sunt şi puncte, mai ales în final, în care naraţiunea părăseşte „prezentul” şi sare înpoi în timp ca să comenteze asupra lucrurilor care se petreceau concomitent cu cele tocmai povestite. Un exemplu potrivit este relatarea acţiunilor lui Michaelis la garaj, după moartea lui Myrtle Wilson şi, mai târziu, a acţiunilor lui Wilson înainte de a ajunge la Gatsby.

În final, apar puncte narative în care acţiunea este întreruptă de comentarii ale naratorului, scurte explorări ale motivelor care aduc greutate sau ajută la înţelegerea acţiunii. Exemplele includ intervenţia lui Nick din Capitolul 6 cu descriere  a portretului lui Cody din dormitorul lui Gatsby, comentariul dspre lista de invitaţi a lui Gatsby la începutul Capitolului 4 şi comentariul asupra experienţei lui personale de la NY, la finalul Capitolului 3. Toate aceste variaţii în firul narativ furnizează o manifestare structurală a temei romanului  şi complexitatea emoţională, stratificarea ei  şi textura complexităţii.